Dan Voiculescu, audiat la DNA. El a refuzat iniţial să se prezinte, dar a fost avertizat că va fi adus în cătuşe. Voiculescu a fost pus deja sub acuzare şi are calitatea de suspect. Ar putea fi reţinut-surse

Dan Voiculescu, audiat la DNA. El a refuzat iniţial să se prezinte, dar a fost avertizat că va fi adus în cătuşe. Voiculescu a fost pus deja sub acuzare şi are calitatea de suspect. Ar putea fi reţinut-surse

Dan Voiculescu, audiat la DNA.El a refuzat iniţial să se prezinte, dar a fost avertizat că va fi adus în cătuşe.

Voiculescu a fost pus deja sub acuzare şi are calitatea de suspect. Ar putea fi reţinut-surse.

Iată o declaraţie a slugii de casă Bogdan Chireac despre chemarea lui Voiculescu la DNA:

Bogdan Chirieac este de părere că acest lucru esta ca acela în care "unii își aniversează doi ani de la lovitura de stat, sau doi ani de la demiterea oficială a președintelui României și transformarea sa în Guvernator. Anul trecut pe vrea asta tot așa s-a marcat, tot cu domnul Dan Voiculescu și cu Liviu Dragnea chemat la DNA pe dosarul aberant cu referendumul. Acum, cu domnul Dan Voiculescu se cade în ridicol, e o înșiruire de intervenții politice vizibile în Justiție", a declarat Bogdan Chirieac.

"Am văzut completul acela turbo care judecă într-o oră cât alții  într-un an  de zile. Acum este și chestiunea asta că domnul Voiculescu anunță conferința de presă la orele 17,00, iar la 16,30 este chemat la DNA. Mă întreb, nu puteau aștepta până când domnul Voiculescu termina conferința de presă? 

Se decontează filmulețele  acelea și se încearcă fel de fel de ziceri precum că domnul Voiculescu a intrumentat lucrurile respective. Până una-alta, pe Dan Voiculescu nu l-am văzut dansând cu familia Bercea Mondial. Familia prezidențială da, dansa cu Bercea Mondial. Ori totul sună ca o răzbunare", a mai declarat Bogdan Chirieac pentru dcnews.ro.


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”