De la euforie la îngrijorare - evoluția atitudinii Germaniei față de refugiați

De la euforie la îngrijorare - evoluția atitudinii Germaniei față de refugiați

La numai câteva săptămâni după ce politicienii principalelor partide germane s-au alăturat apelului neobișnuit lansat de cancelarul Angela Merkel pentru o primire călduroasă a refugiaților, abordarea acestei chestiuni a devenit mai precaută, pe fondul creșterii îngrijorării cu privire la adevărata gravitate a problemelor ce pot rezulta în urma unui număr prea mare de imigranți, se arată într-o sinteză publicată miercuri de agenția Reuters.

Înfățișată după acel apel drept Maica Tereza pe coperta publicației Der Spiegel, Angela Merkel își vede acum popularitatea scăzând drastic. În plus, ea se confruntă și cu o opoziție tot mai intensă în propriul partid conservator, în cadrul căruia se manifestă opinii diferite cu privire la modalitățile de integrare a celor circa 800.000 de imigranți arabi, africani și asiatici estimați numai pentru anul acesta, o cifră comparabilă fiind vehiculată și pentru 2016.

Chiar și partidul de stânga social-democrat SPD — aliatul creștin-democraților din CDU la guvernare — a început să se arate sceptic asupra posibilității integrării solicitanților de azil.

Cât despre poliția germană, aceasta se plânge de violențele frecvente din taberele de refugiați supraaglomerate, unde diferitele grupuri religioase se confruntă între ele, au loc inclusiv agresiuni asupra copiilor, femei sunt violate, iar refugiații musulmani îi atacă pe cei creștini.

În timp ce în fiecare zi circa 10.000 de noi refugiați ajung în Germania, președintele Joachim Gauck — care în sistemul politic german are doar un rol de reprezentare — a atins duminică un nerv sensibil, avertizând că Germania poate absorbi doar un număr limitat de imigranți.

Opinia sa a fost rapid împărtășită și de alți politicieni, inclusiv de liderul SPD, vicecancelarul Sigmar Gabriel, care a spus marți în fața legislativului că Germania are limite în ceea ce privește posibilitatea de a primi refugiați, mai ales pe termen scurt. El a subliniat că problema esențială este integrarea acestor imigranți, anunțând totodată traducerea Constituției germane și în limba arabă, pentru ca imigranții să înțeleagă mai bine ce drepturi și obligații au în noua lor țară. 'Cei care vin aici trebuie nu doar să învețe limba germană, ci să învețe și regulile jocului pentru a trăi împreună', a punctat Sigmar Gabriel într-o declarație acordată cotidianului Bild.

'După solidaritate, dezamăgirea poate crește rapid. La fel și furia. Statul trebuie să ia acest pericol în serios și să adopte măsuri pentru ca bunăvoința să nu devină frustrare', atenționează același cotidian în ediția de miercuri.

În plus, euforia inițială că noii veniți vor umple golurile pe piața muncii lasă acum tot mai mult locul îngrijorării că posibila exploatare a forței lor de muncă ieftine ar putea anul viitor să trimită în șomaj circa 70.000 de germani. Conform unor estimări oficiale, circa 80% dintre refugiați nu au nicio calificare corespunzătoare standardelor germane și numai 8% au șanse să-și găsească un loc de muncă în primul an, de unde rezultă alte probleme sociale.

Conștientizând toate aceste riscuri, guvernul de la Berlin a luat deja primele măsuri. Astfel, a fost suplimentat cu patru miliarde de euro bugetul alocat anul viitor statelor federale pentru găzduirea refugiaților, a fost adoptată o nouă legislație ce înăsprește condițiile de acordare a azilului și grăbește procedurile de expulzare a celor care nu primesc azil, iar Albania, Kosovo și Macedonia au fost declarate 'țări sigure'. Prin urmare, imigranții veniți de acolo vor fi repatriați. O altă măsură a fost propusă miercuri de ministrul de interne Thomas de Maiziere, care a cerut ca și la frontierele terestre ale Germaniei să se aplice procedura de examinare accelerată a solicitărilor de azil, deja activă pe aeroporturi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia