Deputatul UNPR Titi Holban este urmărit penal. El ar fi luat mii de euro de la persoane cărora le promitea că nu vor fi amendate de Fisc

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva deputatului UNPR Titi Holban.

Deputatul UNPR Titi Holban, a fost audiat, luni seară, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), într-un dosar de luare de mită, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Deputatul UNPR ar fi cerut şi primit mii de euro de la persoane cărora le promitea că va interveni pentru ca acestea să nu fie amendate de Fisc.

De la două persoane, Holban ar fi cerut şi primit 5.000, respectiv 10.000 de euro, potrivit surselor citate.

Ulterior, deputatul le spunea persoanelor respective că a amânat intervenţia pentru ca acestea să scape de amenzi.

Ulterior, cei care i-ar fi dat banii constatau că Titi Holban nu le-a rezolvat problemele şi îi cereau acestuia să le înapoieze banii. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, deputatul a fost reclamat la DNA.

El a fost adus la DNA cu mandat de aducere.

Titi Holban se află la al doilea mandat în Parlament. El a fost membru PNL până în martie 2014, când s-a mutat la UNPR.

 


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

5 VIDEO Momentul bizar cu Aleksandar Vučić care a devenit ținta ironiilor pe internet