Detalii despre agentul lui Băsescu

Detalii despre agentul lui Băsescu

William Brânză, candidatul Partidului Ecologist la alegerile prezidențiale, despre care s-a vehiculat că ar fi OFIȚERUL ACOPERIT invocat de președintele Traian Băsescu, dă detalii incredibile din culisele unei lumi neștiute publicului larg, din culisele ofițerilor acoperiți. 

 "Pe mine mă amuză. Poate-mi face și bine. Ca atare, nu vreau să mă disculp. Unii spuneau că am fost cu americanii, alții cu altcineva. Vorbind serios, pregătirea mea este juridică, sunt avocat. Orice candidat strânge semnături, ceea ce fac și eu și sper să le strâng până-n 23 septembrie. Dacă aș fi ofițer acoperit, în seara aceasta ar fi riscul să vină să mă ia mascații de aici, pentru că încalc legea. Orice ofițer care intră în politică și face politică intră în conflict flagrant cu statul de drept. Șeful lui are obligația în momentul acela să îl denunțe pentru că face un derapaj. În SRI există o direcție, pentru protecția Constituției. În momentul când un ofițer vine și intră în politică așa, de capul lui, în momentul ăla a încălcat legea și va fi săltat cu mascații ca orice infractor de drept comun. Dacă mă întrebați dacă am fost fost ofițer, e o altă teză. Răspunsul meu este unul pe care nimeni nu l-ar lua în seamă. Un fost ofițer, când iese din sistem, la plecare, semnează un angajament. De acela nu poți ști niciodată dacă a fost sau nu a fost. El are dreptul să divulge numai prin dispoziția CSAT. Dacă el o face de capul lui, iarăși încalcă legea. Se presupune că el a fost ofițer acoperit undeva, a fost implicat în niște lucruri serioase, plecând de la premiza că ofițerul este un model, apără Constituția, este un om moral, un om, care, cu prețul vieții își salvează țara și, culmea e că mai este și foarte puțin remunerat. Gluma e glumă și eu am cerut public domnului Traian Băsescu să spună, până când începe campania pentru alegerile prezidențiale, cine este. Ca cetățean, mă deranjează acest lucru. Când arunci o ipoteză, trebuie să o explici. Ești președintele României și acesta este un motiv de suspendare", a spus candidatul PER, William Brânză, la B1 TV. 

Întrebat dacă, în cazul în care ar fi fost ofițer acoperit, ar fi simțit nevoia să clarifice acest subiect, a răspuns: "Orice ar spune oricine, răspunsul lui nu este luat în seamă. Dacă aș fi fost ofițer acoperit, încălcam legea dacă făceam politică".

La insistențele moderatoarei, William Brânză a răspuns: "Nu am avut nicio legătură cu serviciu secret. Știți că se pleacă de la premiza ‘cine se scuză, se acuză’, eu am dat toată această teorie bazată pe date reale și concrete, pe care le găsiți și în lege. Există clar o scăpare în legea de organizare a SRI și SIE că nu pot face politică ofițerii și ofițerii acoperiți. Eu m-am oferit, cu multă amiciție, că le voi face gratuit acest amendament ca să închidem această lege, cum se introduc și actualii ofițeri și foștii ofițeri. La ora asta, foștii nu știm de ei, actualii știm". 

 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...