Dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis va fi judecat în recurs la ICCJ, în 14 ianuarie

Instanţa supremă a admis, marţi, să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis şi a stabilit primul termen în 14 ianuarie, când vor fi citaţi Iohannis şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Decizia a fost luată în cameră de consiliu, de un complet format din trei judecători, care au analizat admisibilitatea în principiu a judecării în recurs a dosarului în care primarul Sibiului şi preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a contestat raportul ANI în care se arăta că acesta a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.

Recursul a fost formulat de Agenţia Naţională de Integritate, după ce în septembrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia lui Iohannis şi a dispus anularea deciziei de incompatibilitate.

Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă preşedintele ales Klaus Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională (CC) va dezbate, din nou, în 9 decembrie, articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi Klaus Iohannis.

Este vorba despre articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că aleşii locali sunt incompatibili dacă ocupă şi funcţii în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau sunt reprezentanţi ai statului în adunările generale ale unor societăţi comerciale de interes naţional.

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional", prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

Articolul de lege a fost analizat în 7 octombrie de judecătorii constituţionali, care au amânat atunci pronunţarea unei soluţii până la 3 noiembrie, însă în ziua în care trebuiau să emită o decizie, CC a decis repunerea cauzei pe rol şi rediscutarea acesteia în 9 decembrie.

Curtea Constituţională a validat vineri rezultatul alegerilor prezidenţiale, câştigate de Klaus Iohannis.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Imagini șocante la New York, cu mașinile NYPD intrând în protestatari

2 12 state au activat Garda Națională din cauza revoltelor care s-au extins pe întreg teritoriul american

3 Vânzători de țară! / PSD refuză să aprobe rapoartele SRI în Parlament ca să nu afle românii despre extremismul e…

4 Economia Suediei, țara cu cea mai controversată politică anticoronavirus, a crescut în primul trimestru

5 Procurorii din Bulgaria au găsit în timpul unei percheziții la un ministru o listă cu patroni de presă și afac…

recomandări

Te ia DNA: Ghita Sebastian, Teamnet, Hidrocanal

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Grasul ăsta joacă super fotbal!