Dragnea, înfundat în dosarul ”Referendumul” de către oameni din GUVERN

Dragnea, înfundat în dosarul ”Referendumul” de către oameni din GUVERN

Liviu Dragnea a fost ”prins” de către   procurorii  DNA pentru fraudele de la referedum și prin intemediul unor greseli ale celor de la MAI,  care au fost nevoiți să modifice și să antedateze  documente pentru ca tot demersul legislativ să se încadreze în termenul limită cerut chiar de către Dragnea:

In isteria organizarii cat mai repede a referendumului, cei carora li s-a incredintat misiunea neoficiala de a face jocurile astfel incat totul sa mearga ca pe roate au fost nevoti sa forteze limita legii, pentru a da cel putin o aparenta de legalitate intregii actiuni. Iar cum multi dintre noii ministri, ca si consilierii acestora, nu aveau experienta necesara pentru a „unge” rotile mecanismului legislativ obligatoriu, „magareata” de a pregati si asigura fluxul constant de Hotarari de Guvern le-a revenit unor veterani ai jocurilor de culise din ministerul care pe atunci se numea MIRA, incluzand Internele si Reforma Administratiei. Astfel, mai sfatuindu-se cu influentul Virgil Ardelean, aflat inca la butoanele DIPI, mai actionand de capul lor, generalii Nicolae Cabulea, Constantin Manoloiu si Adrian Romanica, ca si alti chestori „de birou”, s-au pus pe treaba. Si cum scopul eforturilor lor era sa fie in termenul legal prevazut pentru organizarea referendumului, acestia au fost nevoiti, dupa cum suspecteaza procurorii, sa antedateze termene si chiar sa actioneze in teren inainte de emiterea actelor normative obligatori

Cum funcționa laboratorul secret

Practic, se pare ca aceasta este modalitatea in care a actionat „grupul generalilor” din inima MAI. Acestia se vedeau seara tarziu intr-un birou din sediul central al MAI, Adrian Romanica facea popunerile cu „smenurile” ce trebuiau efectuate, Constantin Manoloiu isi dadea la randul sau cu parerea iar Nicolae Cabulea dadea ordinele necesare, la miez de noapte. Urmand ca de-abia a doua zi sa-i transmita vicepremierului Liviu Dragnea cum trebuie „pritocita” o Ordonanta de Urgenta sau o Hotarare de Guvern care sa-i acopere pentru ordinele date. Astfel ca, in acest veritabil laborator secret din inima MAI s-a dispus, de exemplu, luarea masurilor de ordine publica pentru birourile electorale, inainte de emiterea Hotararii de Guvern care reglementa acest aspect! Plus nenumarate alte antedatari sau chiar pur si simplu saritul peste niste etape obligatorii, totul pentru a se putea incadra in termenul cerut de la Guvern de catre Liviu Dragnea personal.

 DNA îi pâdește pe  Dragnea și anganajațiii MAI

Altfel, dacă vor reusi sa stranga destule dovezi privind „smenul” facut in „laboratorul” lui Dragnea din MAI de catre cei trei generali, dar si alti acoliti ai acestora, procurorii DNA s-ar putea prezenta in fata instantei cu noi probe, care ar dinamita pur si simplu judecarea presedintelui executiv al PSD. Asa ca, dupa cum unii cunoscatori ai sistemului s-au apucat deja de facut calcule, daca si UDMR intarzie in desemnarea reprezentantului sau, Guvernul Ponta ar putea ramane doar intr-un singur vicepremier.

 enationa.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...