Elena Udrea: Nu cred că se va ajunge la suspendarea preşedintelui

Preşedintele PMP, Elena Udrea, nu crede că se va ajunge la suspendarea şefului statului şi susţine că un astfel de demers ar însemna "intrarea lui Traian Băsescu în campanie, fără nicio rezervă", iar pe ea, ca şi candidat, ar ajuta-o acest lucru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul PMP, Elena Udrea, participă, luni, la hramul Mănăstirii "Naşterea Maicii Domnului" de la Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Ea a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că este "un gest de iresponsabilitate maximă" a vorbi despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

"Este un gest de iresponsabilitate maximă şi doar să vorbeşti despre acest subiect. Traian Băsescu tocmai ce s-a întors de la Summitul NATO, este un context geopolitic, extern, periculos, avem un conflict la graniţa de nord a României, avem un conflict îngheţat pe teritoriul Republicii Moldova şi cu riscuri ca lucrurile care se întâmplă în Ucraina să se repete în Transnistria. România şi-a obţinut garanţii suplimentare de securitate din partea ţărilor membre ale NATO, reuşind să aducă un comandament NATO pe teritoriul ţării noastre. Deci în condiţiile în care traversăm în plan extern situaţii conflictuale serioase, periculoase şi partenerii noştri internaţionali sunt preocupaţi de ce se întâmplă în zonă, să vii să vorbeşti de a treia suspendare a lui Traian Băsescu, care mai are două luni de mandat... la ce ar folosi în afară de campania electorală a domnului Victor Ponta?", a afirmat Udrea.

 


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

3 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

4 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

5 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...