Este posibil un RĂZBOI cu Rusia? Răspunsul, într-un amplu articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung

Este posibil un RĂZBOI cu Rusia? Răspunsul, într-un amplu articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung

Carl Bildt, fost premier şi ministru de externe al Suediei, a dat răspunsul la această întrebare, în cadrul unui interviu amplu acordat cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung şi publicat pe 6 februarie.

„Un război cu Rusia este, din păcate, posibil”, a declarat Carl Bildt, care a răspuns unui „tir de întrebări” pe care îl redăm integral mai jos, cu răspunsurile aferente.

FAZ: Domnule Bildt, în Ucraina se extinde războiul, Orientul Mijlociu este un câmp de luptă, situaţia din Asia de Sud şi de Est este explozivă. Este lumea un butoi cu pulbere?

Carl Bildt: Trăim una dintre cele mai periculoase faze, mai ales dacă ne gândim la situaţia actuală din perspectiva europeană. Sunt focare de criză în Est şi în Sud. „Incendiul” se apropie foarte rapid de noi. Există, de asemenea, o mare nesiguranţă în relaţiile globale de putere.

FAZ: Rusia îi sprijină masiv pe rebelii din Donbas. Washingtonul ia acum în calcul livrarea de arme în Ucraina. Credeţi că o astfel de măsură va determina Moscova să-şi schimbe poziţia?

Carl Bildt: Cel mai bine ar fi, desigur, dacă ruşii ar înceta, din proprie iniţiativă, să îi sprijine pe rebeli cu arme şi soldaţi. Dacă vor continua însă în acest mod, Occidentul nu va avea, în curând, altă opţiune decât să furnizeze Ucrainei arme pentru a se putea apăra. Este periculos, însă o situaţie în care ruşii îşi vor putea continua nestingheriţi agresiunea este şi mai periculoasă.

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Se va lăsa Putin intimidat de livrările de arme americane către Kiev?

Carl Bildt: Nu ştim acest lucru, dar ceea ce ştim este că perspectivele pentru Rusia devin tot mai complicate. Ori de câte ori întâlnesc oameni de afaceri ruşi, aceştia îşi exprimă îngrijorarea din ce în ce mai mare. Actualul curs al conducerii Rusiei dăunează enorm ţării - lucru pe care, de altfel, nici noi nu îl putem saluta.

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Dar nici nu pare să-l determine pe Putin să-şi schimbe atitudinea. Putin are, în mod clar, o misiune şi nu prea mai acceptă argumente raţionale.

Carl Bildt: El are, în mod evident, o misiune. În discursurile sale şi în mass-media de stat a luat naştere o Rusie care este revizionistă, se comportă reacţionar şi se exprimă împotriva modernităţii. Este imaginea unui Est arogant, care se opune Vestului decadent. Totodată, însă, economia şi societatea sunt marcate de probleme structurale enorme. Această situaţie nu va funcţiona pe termen lung.

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Putin se bucură de mai mult sprijin ca niciodată. Când sunt ameninţaţi din exterior, ruşii se unesc. Cum ar putea stopa armele occidentale avansul trupelor ruseşti în Ucraina?

Carl Bildt: Anexarea Crimeii a fost, fără îndoială, salutată de aproape fiecare om din Rusia. Războiul din Donbas este diferit. Armata rusă încearcă, prin orice mijloace, să-şi acopere propriile victime. Nu sunt elogiaţi eroi de război. Un război soldat cu multe victime va conduce rapid la o scădere a popularităţii lui Putin.

Frankfurter Allgemeine Zeitung: În ce măsură este Putin dispus să amplifice conflictul din Ucraina?

Carl Bildt: Depinde de cât îi permitem noi să o facă. Putin acţionează în mod oportunist. El sondează vulnerabilităţile Occidentului şi face ceea ce poate face. Dacă se loveşte de o rezistenţă fermă, vom vedea efecte asupra lui. De aceea, trebuie să ajutăm Ucraina. Trebuie să o sprijinim, înainte de toate, mult mai mult în plan economic şi financiar.

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Mai este imposibil un război între Occident şi Rusia?

Carl Bildt: Din păcate, nu. Ar trebui să-l evităm cu toate mijloacele. Dar situaţia este foarte periculoasă. În acest conflict nu este vorba doar de viitorul Ucrainei, ci şi de viitorul Rusiei şi de cel al Europei. Dacă vom reuşi să stopăm agresiunea rusă şi să menţinem o Ucraină suverană şi democratică, acest lucru va schimba, cu timpul, şi Rusia. Însă dacă cei de la Kremlin vor reuşi să destabilizeze Ucraina şi să o transforme într-o zonă de confruntare, acest lucru va consolida militarismul şi revizionismul în planul politicii ruse. Şi atunci agresiunea nu se va încheia în Ucraina. De aceea, acolo se decide stabilitatea Europei.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Document / Fugarul Rizea a dezvăluit personajul care l-a „pensionat” pe Crin Antonescu!

2 FOTO Acesta este Hunter Biden... Băiatul are probleme...

3 Un jandarm sibian de 43 de ani, coronasceptic, a murit după ce s-a infectat / Căpitanul Ionuț Câmpean, acum câte…

4 Marian Godină îi dă replica Patriarhului Daniel: „Să înțeleg că Sf. Dimitrie n-a văzut 30 de ani cum trăiau ro…

5 VIDEO Primul Guvern USL s-a făcut în Dubai, pe marginea piscinei hotelului Atlantis / Scheletele lui Ponta și Gh…