Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din PMP

Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din Partidul Mișcarea Populară (PMP) în urma unor acțiuni "care au lezat statutul Partidului Mișcarea Populară", a anunțat sâmbătă deputatul Clement Negruț, secretar general al PMP, la ședința Colegiului Național, susținută la Băile Tușnad, județul Harghita.

"Propunerea de excludere este strict legată de activitatea și acțiunile care au lezat statutul Partidului Mișcarea Populară, drept pentru care am luat în discuție abaterile disciplinare ale domnului Cristian Preda și a propus Consiliului Național excluderea", a afirmat deputatul Clement Negruț.

Vicepreședintele PMP Cristian Preda a solicitat recent în Colegiul Național al partidului demiterea Elenei Udrea din fruntea PMP.

"Am fost singurul care am considerat că ea (n.r. — Elena Udrea) trebuie să fie demisă, ceilalți au considerat că, dimpotrivă, trebuie să-i pună o coroniță și să o pună și prezidențiabil. Iarăși, am fost împotriva acestei candidaturi", a susținut Preda.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

5 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028