EXCLUSIV/Angela Merkel l-a sunat pe Victor Ponta după anunţarea performanţelor economice ale României/Ponta, galant, i-a dat câteva sfaturi

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, l-a sunat vineri pe Victor Ponta, la doar câteva minute după anunţarea senzaţionalelor rezultate economice ale României. Ponta, galant, i-a dat câteva sfaturi bietei amărâte care nu mai ştie ce soluţii să găsească, împreună cu controversaţii şi leneşii germani, pentru a se îndepărta din zona roşie a prăbuşirii economice. Iată, din surse anonime, care au fost sugestiile date de ilustrul premier al României: Minţiţi, minţiţi. Iar dacă simţiţi că roşiţi, fugiţi. E cea mai simplă soluţie, cum nu v-aţi gândit la ea? Acum, dacă nu vă supăraţi, trebuie să închid. Trebuie să plec urgent undeva. Am de inaugurat o autostradă care nu există.

UPDATE1 Ponta, modest, le-a povestit apropiaţilor că i-a răspuns Angelei Merkel din bun-simţ. M-au sunat mai mulţi, s-a confesat el, dar nu le-am răspuns. Să ajungă şi ei la 3 la sută pe an, creştere economică, şi-apoi mai vedem...

UPDATE 2 Aceleaşi surse spun că, dacă va ajunge preşedinte, Ponta vrea să introducă minciuna ca politică de stat. Cei care vor refuza să mintă vor fi decăzuţi din calitatea de cetăţeni români şi li se va interzice să fie ortodocşi.


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

3 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

4 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor