EXPLOZIV/Cetăţean american din România, principalul suspect în cazul ameninţării cu bombă la şcolile din SUA!

Un cetăţean american care locuieşte în România este suspectat că a lansat ameninţarea cu bombă care a condus la închiderea a peste 1.000 de şcoli în oraşul american Los Angeles, dar bărbatul sugerează că a fost victima hackerilor, informează postul american CBS News citat de Mediafax. 

Vincent Canfield, un american în vârstă de 21 de ani originar din statul Maine care locuieşte de două săptămâni în România, a declarat vineri că a primit o citaţie din partea autorităţilor în ancheta privind mailurile de ameninţare care vizau şcoli din oraşele americane Los Angeles şi New York. Din cauza ameninţărilor cu bombă, aproximativ 1.000 de şcoli au fost închise zilele trecute în districtul californian Los Angeles.

Tânărul american a precizat că a fost citat în anchetele declanşate de autorităţile din Los Angeles şi din New York, dar nu s-a prezentat încă la audieri. Suspectul susţine că mailurile au fost trimise prin IP-ul computerului său, sugerând că a fost victima unui atac informatic. 

Cetăţeanul american a explicat, pentru CBS, că a avut deja discuţii cu anchetatorii americani, dar nu s-a conformat în totalitate citaţiilor. Tânărul a precizat că va lua legătura cu un avocat care l-a reprezentat şi pe fostul consultant CIA Edward Snowden, un activist de integritate refugiat în Rusia după ce a dezvăluit în 2013 informaţii confidenţiale sustrase de la Agenţia Naţională de Securitate din SUA (NSA) şi de la Serviciul Guvernamental britanic pentru Comunicaţii (GCHQ).

Tânărul american, care a trimis postului CBS News o fotografie în care ţine în mâini două arme de foc, a refuzat să răspundă la întrebarea dacă s-a mutat în România pentru a scăpa de autorităţile americane.

Autorităţile din Los Angeles au închis marţi aproximativ 1.000 de şcoli din cauza unor mailuri care ameninţau că va avea loc un atentat. Mesaje similare au vizat şi şcoli din New York, iar autorităţile au stabilit că erau false. În comitatul educaţional Los Angeles, al doilea ca mărime din Statele Unite, au fost închise 1.087 de şcoli, fiind afectaţi 640.000 de elevi. Districtul Los Angeles cuprinde oraşul Los Angeles şi suburbiile acestuia. Echipele pirotehnice nu au găsit niciun dispozitiv exploziv.

Paisprezece persoane au fost împuşcate mortal pe 2 decembrie, în comitatul californian San Bernardino, de doi indivizi înarmaţi. Autorităţile americane au stabilit că a fost un atac terorist islamist, suspectând legături ale criminalilor cu reţeaua teroristă Stat Islamic. În Statele Unite se înregistrează relativ frecvent atacuri armate în instituţii de învăţământ.



populare
astăzi

1 SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze

2 „Statul român este un stat ticălos, care a alungat milioane de români din țară. Este cel mai corupt și ineficient stat din Europa”

3 De citit...

4 Grinzi de oțel „îndoite ca niște țigări” în fostul sediu al Pfizer din New York

5 Putin, ajuns la capăt de drum în Ucraina / Dictatorul rus nu mai are decât două alternative