FĂRĂ PRECEDENT/Diplomaţii României îl ATACĂ pe Ponta/Nu noi am făcut LEGILE

Sindicatul lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Externe regretă că politicienii români au amenințat diplomații cu sancțiuni pentru proasta desfășurare a procedurii de vot în Diaspora și critică solicitările privind rechemarea ambasadorilor din țările unde nu toți românii au reușit să voteze.

 Victor Ponta a declarat înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale că diplomații MAE vor fi sancționați dacă un singur român din Diaspora nu reușește să voteze. După terminarea alegerilor, desfășurate defectuos în străinătate, președintele ales Klaus Iohannis i-a cerut președintelui în funcție Traian Băsescu să-i recheme pe ambasadorii și consulii din țările unde nu au putut vota toți românii.

"Este regretabil faptul ca s-au rostit ameninţări grave la adresa diplomaţilor MAE după primul tur de scrutin cum că vor fi sancţionaţi toţi cei implicaţi dacă un singur român din străinătate nu reuşeşte să voteze, cu toate că măsurile pentru facilitarea votului în exterior cădeau în sarcina Guvernului, nu a ambasadelor. De asemenea, este regretabilă şi solicitarea politicienilor de rechemare a ambasadorilor din ţările unde românii nu au reuşit să voteze. Transferul de responsabilitate politică de la Guvern asupra unor funcţionari din centrala ministerului sau asupra unor ambasadori a generat o politizare excesivă a Ministerului Afacerilor Externe, prin tentativa de a arunca vina asupra celor care în realitate şi-au făcut datoria cu maximă conştiinciozitate, în limita competenţelor", se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici – Organizaţia MAE, sindicat al lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Externe al României, citat de Mediafax.

"Angajaţii MAE şi-au făcut datoria pe deplin fiecare acolo unde a fost repartizat, încercând, prin toate mijloacele care au depins de decizia sau iniţiativa lor, să fluidizeze la maxim operaţiunea de votare şi să asigure cât mai multor alegători posibilitatea de a-şi exercita votul. Trebuie înţeles că deschiderea de secţii suplimentare de votare nu a fost de competenţa ambasadelor şi cu atât mai puţin a angajaţilor din aceste ambasade sau a personalului auxiliar trimis din centrala ministerului in sprijinul secţiilor de votare. Toţi aceşti colegi ai noştri au muncit exemplar în zilele de vot, în ciuda numeroaselor acuzaţii, insulte, violenţe sau agresiuni fizice împotriva lor din partea alegătorilor iritaţi de cozile lungi şi de perspectiva de a nu putea să voteze la cele două scrutine", se arată în comunicat.

Diplomații cer o nouă lege electorală

Tocmai de aceea, angajaţii din Ministerul de Externe consideră că "asemenea procedee inacceptabile, utilizate doar pentru găsirea unor ţapi ispăşitori şi pentru gesturi demonstrative, care să dea satisfacţie - cui oare? - contribuie la decredibilizarea diplomaţiei române, la reducerea capacităţii ei de acţiune în situaţiile când statul are nevoie de experienţa şi expertiza ei şi, în ultimă instanţă, nedreptăţesc grav oamenii, compromit cu multă uşurinţă cariere şi pot distruge chiar destine".

Potricvit sindicaliştilor din MAE, incidente au existat în străinătate la fiecare ciclu electoral, de această dată din cauza unor limite obiective, decurgând din aplicarea legii electorale, dar şi din cauza unor limite subiective, datorate imposibilităţii de a evalua exact numărul de români care trăiesc într-un anumit oraş sau regiune din lume şi care doresc să-şi exercite dreptul de vot.

"Salariaţii Ministerului Afacerilor Externe au iniţiat de-a lungul timpului demersuri de amendare a legii electorale, care însă au eşuat din lipsa voinţei politice. În consecinţă, este nevoie de soluţii practice, eficiente, nu de aruncarea vinei neapărat asupra cuiva şi de politizarea forţată de către decidenţi a unei instituţii apolitice de prestigiu naţional şi internaţional, cum este Ministerul Afacerilor Externe", menţionează angajaţii din Ministerul de Externe, care anunţă că sindicatul din MAE va urmări şi sprijini măsurile pe care conducerea MAE la va întreprinde în vederea îmbunătăţirii condiţiilor pentru asigurarea votului cetăţenilor români în străinătate, măsuri care să conducă la redobândirea credibilităţii şi imaginii MAE.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Curtea de Apel și-a declinat competența și a trimis dosarul 10 august spre judecare Tribunalului Bucu…

2 Un imbecil

3 ULTIMA ORĂ Curtea de Apel a decis redeschiderea dosarului 10 august!

4 FOTO Larisa Iordache și iluzia optică

5 Greșește undeva omul ăsta?