Frații Becali și judecătoarea Geanina Terceanu, care a dat soluția inițială de achitare în Dosarul Transferurilor, REȚINUȚI de DNA/MITĂ de 200.000 de EURO, în tranșe

Frații Becali și judecătoarea Geanina Terceanu, care a dat soluția inițială de achitare în Dosarul Transferurilor, REȚINUȚI de DNA/MITĂ de 200.000 de EURO, în tranșe

Frații Becali au fost reținuți de DNA.

Judecătoarea Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, care ar fi primit mită 220.000 de euro, în perioada 2009 - 2012, pentru a-i achita pe cei opt oameni de fotbal inculpaţi şi ulterior condamnaţi în dosarul Transferurilor, a fost și ea reţinută de procurorii DNA. 

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 19 noiembrie 2015, a inculpatei

TERCEANU GEANINA, judecător în cadrul Tribunalului București, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În cauză, procurorii au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și față de inculpații:

BECALI IOAN și BECALI VICTOR, impresari sportivi, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Totodată, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul

BORCEA CRISTIAN, președinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo”, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 24 februarie 2009, inculpatei Terceanu Geanina, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului București, i-a fost repartizat spre judecare un dosar penal cunoscut în spațiul public sub numele de „Dosarul transferurilor de fotbaliști”, cauză în care inculpații Becali Ioan, Becali Victor și Borcea Cristian, alături de alți inculpați, fuseseră trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și de evaziune fiscală.

La data de 3 aprilie 2012, inculpata Terceanu Geanina a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații trimiși în judecată și pentru toate infracțiunile reținute în sarcina acestora, achitare pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 („fapta nu există”).

Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că – pentru a pronunța această soluție de achitare – inculpata Terceanu Geanina a primit de la inculpații Becali Ioan, Becali Victor și de la suspectul Borcea Cristian în mai multe tranșe, suma totală de 220.000 de euro, începând cu luna aprilie 2009 și până în luna mai 2012.

Sumele de bani primite cu titlu de mită au fost remise magistratului de către cele trei persoane fie personal fie prin intermediar, în diferite locații din București și județule Ilfov și Ialomița.

În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus au fost folosiți de inculpata Terceanu Geanina la achiziționarea unei locuințe.

Ulterior, la data de 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de către inculpata Terceanu Geanina a fost desființată printr-o decizie penală a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, instanța de control judiciar pronunțând condamnarea inculpaților la pedepse privative de libertate.

Inculpaților Terceanu Geanina, Becali Ioan și Becali Victor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați la data de 20 noiembrie 2015, Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Terceanu a fost audiată, joi seară, de procurorii DNA, după ce au avut loc percheziţii în biroul ei de la Tribunalul Bucureşti.

Surse judiciare au arătat că sora judecătoarei şi soţul acesteia din urmă au fost de asemenea aduşi la DNA joi seară.

Potrivit surselor citate, prezenţa acestora a fost necesară pentru că sora magistratului ar fi ţinut o parte de suma primită drept mită de Geanina Terceanu, dar fără a avea cunoştinţă că banii proveneau dintr-o infracţiune.

Dosarul s-a constituit ca urmare a formulării unui denunţ, au precizat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Acestea au mai menţionat că Terceanu ar fi primit banii prin intermediari, care nu erau avocaţi. 

Geanina Terceanu va fi prezentată vineri la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, la sediul DNA, au fost aduşi Cristi Borcea şi fraţii Ioan şi Victor Becali pentru a fi audiaţi în acest dosar. Aceştia au fost aduşi din Arestul Poliţiei, unde au fost transferaţi, miercuri, din penitenciar, unde îşi execută pedepsele primite în dosarul transferurilor de judecători.

Geanina Terceanu a decis achitarea tuturor celor opt inculpaţi din dosar, în 3 aprilie 2012. Decizia a fost contestată de procurorii DNA la Curtea de Apel Bucureşti, care în 12 noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu suspendare sau cu executare.

Ulterior, Înalta Curte a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti.

În urma rejudecării, tot la CAB, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Gheorghe Nețoiu şi Jean Pădureanu, la câte trei ani şi patru luni, şi Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile.

Geanina Terceanu l-a eliberat din inchisoare pe Dinel Staicu in 2013. In motivare, ea a scris, alaturi de colega de complet, ca "ca perioada petrecuta in arest de catre inculpat a constituit un avertisment destul de grav pentru acesta si a inteles, si din perspectiva studiilor doctorale pe care le poseda ca, indiferent de modalitatea frauduloasa in care a ales sa paraseasca teritoriul Romaniei, a fost prins si depus in custodia statului, tribunalul apreciaza ca o masura restrictiva de libertate si nu privativa de libertate".



Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia