Încă o cârpă salvată de alte cârpe/Comisia juridică a respins cererea de arestare făcută de DNA în cazul deputatului UNPR Titi Holban

Încă o cârpă salvată de alte cârpe/Comisia juridică a respins cererea de arestare făcută de DNA în cazul deputatului UNPR Titi Holban

Încă o cârpă salvată de cârpele din Comisia Juridică din Camera Deputaţilor.

Comisia juridică a Camerei a respins cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban, fiind înregistrate 10 voturi "pentru", 9 "împotrivă" şi 2 abţineri.

Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, fost informator al Securităţii, a precizat, după şedinţă, că, pentru ca decizia să fie validă, în comisie trebuia să fie jumătate plus unu din voturi, el precizând că trebuia să fie 11 voturi pentru încuviinţare, având în vedere că au fost 21 de deputaţi prezenţi.

"Prin urmare, raportul va fi că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea arestării preventive, urmând ca acaestă decizie să o stabilească plenul", a spus Nica.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a discutat, luni, cererea procurorilor privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului UNPRTiti Holban, la şedinţă fiind prezent şi Titi Holban pentru audieri.

Vicepreşedintele Comisiei Ciprian Nica a prezentat la început solicitarea Parchetului şi a precizat că dosarul este un volum de 209 file şi a putut fi citit de către o parte din membrii comisiei şi de Titi Holban.

"A fost chemat printr-o adresă şi domnul Titi Holban, care a studiat dosarul pentru a lua la cunoştinţă de acuzele care i se aduc", a spus Nica.

Titi Holban a venit la şedinţă însoţit de avocat fără să facă declaraţii.

La şedinţă au fost prezenţi 21 din cei 27 de membri ai Comisiei juridice, lucrările desfăşurându-se în absenţa presei.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a trimis miercuri Comisiei juridice cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Tito Holban. Raportul comisiei urmează să fie supus votului plenului Camerei în sesiunea extraordinară din 2 şi 3 iulie.

DNA cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Titi Holban, suspectat de trafic de influenţă pentru că ar fi luat 10.000 euro pentru ca o firmă să nu fie sancţionată, după un control al Direcţiei Antifraudă.

Titi Holban este al patrulea deputat pentru care organele abilitate cer, în acest an, încuviinţarea arestării preventive, după Florin Popescu, Daniel Chiţoiu, Vlad Cosma. În toate celelalte cazuri plenul Camerei a respins solicitările DNA.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale