Încă un GREU PNL AUDIAT la DNA/Motreanu a fost pus sub ACUZARE

Încă un GREU PNL AUDIAT la DNA/Motreanu a fost pus sub ACUZARE

 Vicepresedintele Camerei Deputatilor Dan Motreanu s-a prezentat joi la Directia Nationala Anticoruptie, fiind citat de procurori intr-un dosar de coruptie.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de MOTREANU DAN ȘTEFAN, deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (la data faptelor și în prezent) în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

- folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit
- spălarea banilor

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză - a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Din banii primiți, aproximativ 700.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui Scutaru George-Adrian, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză) suma de 170.000 euro, iar suma de 250.000 euro i-a fost remisă lui Motreanu Dan Ștefan, ambele sume fiind date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale) a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
Există date că proveniența și modul în care s-au obținut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani.

Suspectului MOTREANU DAN ȘTEFAN i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În dosar se efectuează acte de urmărire penale și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…