Iohannis: Există presiuni din partea lui Ponta asupra justiției; la Băsescu este o scăpare

Candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, consideră că premierul Victor Ponta exercită presiuni asupra justiției prin declarațiile referitoare la decizia care urmează să fie luată de Înalta Curte în dosarul său de incompatibilitate, în timp ce în cazul șefului statului crede că este vorba de o "scăpare sub imperiul circumstanțelor".

"Eu aș crede că există presiuni din partea prim-ministrului, care nu mai departe de ieri nu a găsit lucru mai bun să facă decât să se pună în fața camerelor de luat vederi în Parlament și să decreteze că eu voi găsit incompatibil. Asta se numește imixtiunea politicului în actul de justiție", spus Iohannis, marți, într-o conferință de presă, întrebat dacă este de părere că politicul exercită presiuni asupra justiției prin declarațiile din ultima vreme.

Întrebat dacă și în cazul președintelui Traian Băsescu este vorba de imixtiune politică, președintele PNL a răspuns: "Cred că este vorba de o scăpare sub imperiul circumstanțelor".

El a menționat că timpul alocat campaniei electorale nu-i permite să vadă toate declarațiile șefului statului, cu referire la afirmația despre dosarul EADS.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

3 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

4 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

5 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...