Iohannis, la bilanțul MAI: Voi pleda pentru condiții salariale și de muncă decente

Iohannis, la bilanțul MAI: Voi pleda pentru condiții salariale și de muncă decente

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni la prezentarea bilanțului MAI pe anul 2014 că va pleda pentru condiții salariale și de muncă decente pentru cei care servesc legea.

"Înțeleg constrângerile materiale cu care se confruntă oamenii care servesc legea. Voi pleda întotdeauna pentru condiții salariale și de muncă decente și pe măsura răspunderii", a afirmat Iohannis.

El a subliniat că își dorește o Poliție mult mai axată pe prevenție și o Jandarmerie mai prezentă pentru siguranța cetățenilor.

"Dezvoltarea unei societăți este, cred eu, direct legată de măsura în care latura preventivă devine mai eficientă decât cea punitivă atunci când vine vorba de încurajarea corectitudinii și legalității și descurajarea infracționalității. Îmi doresc o Poliție mult mai axată pe prevenție, fie că este vorba de Poliția Rutieră, fie de cea cu atribuții în zona criminalității economico-financiare.

Putem avea o Jandarmerie mai puțin centrată pe paza unor obiective și mai prezentă pentru siguranța cetățenilor. Este nevoie, de asemenea, la nivelului Ministerului Afacerilor Interne de o muncă de informații mai consistentă, care să privească nu doar rețelele infracționale, ci și protecția propriilor cadre", a spus Iohannis.

Șeful statului a menționat că polițiștii sunt prima interfață în relația dintre stat și cetățean.

"Cu toții ne dorim o Românie sigură, în care relația dintre stat și individ se construiește pe respect reciproc, în care cetățenii știu că drepturile și libertățile le sunt apărate și legea este aceeași pentru toți. Într-o societate democratică ordinea și siguranța se întregesc în chip fericit cu libertatea iar sursa lor este nu frica, ci respectul față de lege, înțelegerea profundă a faptului că pe acest fundament se clădesc prosperitatea și progresul unei întregi societăți", a afirmat Iohannis.

El a arătat că reprezentanții MAI au un rol esențial și o misiune aparte în contextul actual, deoarece trebuie să răspundă unor provocări și așteptări care vin din zone diverse.

"O Românie sigură înseamnă multe lucruri, de la siguranța frontierelor, la siguranța fiecărui cetățean, mai ales a celor vulnerabili, de la intervenție eficientă în situații de urgență, la descurajarea violenței, de la siguranța rutieră la cea în comunitate, de la combaterea criminalității organizate la grija față de individ. Toate vă revin în responsabilitate într-o formă sau alta iar cetățenii României se bazează pe dvs.", a declarat șeful statului.

Președintele și-a exprimat aprecierea față de eforturile pe care le fac reprezentanții MAI.

Creșterea gradului de siguranță publică și întărirea sentimentului de securitate în rândul cetățenilor trebuie să fie, potrivit șefului statului, prioritare pentru anul 2015.

"La baza activității ministerului și a componentelor sale trebuie așezată cu fermitate ideea că nimeni nu este mai presus de lege. Avem datoria să analizăm cu luciditate ce funcționează și ce lipsește, unde este nevoie de un plus de coordonare și cum creștem performanța", a apreciat Iohannis.

El a arătat că un sistem de ordine publică bine integrat poate răspunde în mod real nevoii de siguranță.

Șeful statului a precizat că un accent deosebit trebuie să fie pus pe dimensiunea de prevenire a încălcării legii, inclusiv în cazul unor fenomene precum contrabanda și traficul, criminalitatea economică, constituirea de grupuri infracționale sau migrația ilegală. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...