Klaus Iohannis, despre o vizită în Germania: Cât de curând posibil, la începutul anului viitor

Preşedintele ales Klaus Iohannis a declarat, într-un interviu acordat Berliner Zeitung, că va face o vizită în Germania "cât de curând posibil", adică la începutul anului viitor.

Întrebat când va face prima vizită în Germania în calitate de preşedinte, Klaus Iohannis a răspuns: "Cât de curând posibil: la începutul anului viitor".

În ceea ce priveşte o reîntoarcere a saşilor transilvăneni în România, preşedintele ales s-a arătat sceptic.

"În privinţa unei reîntoarceri masive a saşilor transilvăneni, sunt mai degrabă sceptic. Dar ar fi foarte frumos, dacă saşii transilvăneni şi alţi români s-ar întoarce din străinătate", a declarat Iohannis, într-un interviu acordat Berliner Zeitung.

Preşedintele ales, Klaus Iohannis va face, vineri, o vizită la Chişinău.

Surse oficiale au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Iohannis urmează să efectueze o vizită neoficială în Statele Unite ale Americii, înainte de depunerea jurământului în plenul Parlamentului şi exercitarea efectivă a mandatului.

 


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

3 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

4 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată