Kovesi: MILIOANELE de euro așteaptă să fie EXECUTATE. Luați-le, dublați salariile la medici!

Kovesi: MILIOANELE de euro așteaptă să fie EXECUTATE. Luați-le, dublați salariile la medici!

Direcția Națională Anticorupție susține orice inițiativă legislativă sau instituțională care va duce la confiscarea efectivă a bunurilor indisponibilizate și față de care s-a dispus confiscarea, a declarat marți procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, la intrarea în sediul Ministerului Public, unde are loc ședința de bilanț pe 2014.

'Așa cum am zis și la bilanțul DNA, peste 310 milioane euro așteaptă să fie executate, sunt hotărâri definitive care pot fi executate. Dacă această sumă ar intra efectiv în bugetul de stat, spre exemplu, ar putea fi dublate salariile medicilor pe anul următor. Este extrem de important ca scopul pedepsei penale să fie atins și prin recuperarea acestor prejudicii, care, repet, sunt date prin hotărâri definitive și trebuie executate', a precizat Kovesi.

Ea s-a arătat convinsă că astfel s-ar descuraja corupția, iar scopul pedepsei, care nu este doar represiv, ci este și unul preventiv, va fi atins.

'Modelul francez e un model eficient din ceea ce ne arată datele statistice publicate de această instituție. Noi susținem orice inițiativă legislativă sau instituțională care va duce la confiscarea efectivă a bunurilor indisponibilizate și față de care s-a dispus confiscarea', a adăugat Kovesi.


populare
astăzi

1 Bolojane, cu eliminarea porcăriilor ăstora trebuia să începeți, nu cu birurile pe poporul de rând

2 Judecați voi! / Savonea a deschis calea revizuirii dosarului ICA, iar Dan Voiculescu nu numai că nu va mai plăti niciun leu, dar va lua înapoi milioane …

3 Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”

4 VIDEO Prima dovadă că o dronă americană MQ-9 „Reaper” a încercat să doboare în premieră un obiect zburător neidentificat

5 BREAKING Rusia amenință Polonia și, ca pe timpuri, îi cere să reexamineze decizia închiderii graniței cu Belarusul