Macovei anunţă în ce condiţii semnează pactul propus de Iohannis

Candidatul la Preşedinţie Monica Macovei a declarat, miercuri, că pactul pentru stabilitate şi democraţie propus de Klaus Iohannis este incomplet şi nu aduce integritate în viaţa politică, spunând că ea îl va semna doar dacă este completat şi dacă parlamentarii ACL incompatibili pleacă din Parlament.

"Pactul de stabilitate şi democraţie trimis de domnul Iohannis tuturor candidaţilor este incomplet, nu spune tot adevărul şi nu aduce integritate în viaţa politică", a afirmat Macovei, într-o conferinţă de presă.

Ea a spus că îi solicită lui Iohannis să adauge în pact şi abuzurile împotriva statului de drept făcute în iunie 2012, dar şi cele din ”marţea neagră”, când deputaţii PNL şi PSD au votat pentru ”superimunitatea” demnitarilor.

Macovei a spus că propune, de asemenea, să fie depolitizate nu doar CNA sau Curtea de Conturi, ci toate instituţiile din ţară, inclusiv şcolile şi spitalele.

Monica Macovei a mai spus ca aceia care au colaborat cu Securitatea să fie daţi afară din partide şi cei care au decizii de incompatibilitate, cum ar fi deputatul PDL Ştefan Stoica şi senatorul PNL Akos Mora să plece din Parlament, iar cei cu condamnări definitive, cum este Tudor Chiuariu , să fie daţi afară din partid.

"Eu voi semna acest pact numai dacă se modifică în acest sens şi dacă există şi onestitate, de exemplu cei doi deputaţi incompatibili pleacă din Parlament şi cei condamnaţi şi colaboratori ai Securităţii sunt daţi afară din partidele respective", a adăugat Macovei.

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis , a anunţat, în 8 septembrie, că propune ”un pact naţional pentru stabilitate şi democraţie” care să fie semnat de candidaţii la alegerile prezidenţiale, precum şi de actorii politici, precum preşedintele Traian Băsescu .

”Eu, Klaus Iohannis, pornind de la angajamentul nostru de a respecta şi apăra principiile şi valorile democratice, împotriva oricăror derapaje; având în vedere situaţia internaţională, care impune maxim de seriozitate şi responsabilitate în acţiunea întregii clase politice; constatând cu îngrijorare degradarea continuă a mediului economic şi social, pe fondul recesiunii economice, scăderii dramatice a investiţiilor şi a diminuării semnificative a puterii de cumpărare a cetăţenilor; respingând ferm asaltul împotriva instituţiilor democratice şi a statului de drept din partea actualei puteri prin demersuri precum: a. amnistia şi graţierea; b. modificarea abuzivă şi neconstituţională a legislaţiei electorale; c. legiferarea traseismului politic şi a mitei electorale, propun elaborarea şi asumarea Pactului Naţional pentru Stabilitate şi Democraţie”, se arată în documentul prezentat de Iohannis.


populare
astăzi

1 România proștilor care se dau deștepți / Cum a fost scoasă din context declarația unui specialist, reinterpretată de nespecialiști și transformată în de…

2 Via Transilvanica vs. Camino de Santiago: „Poți merge ore fără să vezi un om”

3 Economist rus de stat / Rusia pierde războiul cu Ucraina, inevitabilă criză socială

4 Tragedie pe A21 / Părinți români au condus 100 km cu fiul decedat în mașină

5 Vladimir Putin își mută activitatea în Siberia, ferit de dronele ucrainene