Papiţoiul-porno de la Constanţa şi-a pus creştinii în cap

Papiţoiul-porno de la Constanţa şi-a pus creştinii în cap

Trei organizaţii preocupate de valori creştine, revoltate că Radu Mazăre l-a întruchipat la Carnavalul Mamaia pe “domnitorul şi sfântul Ştefan cel Mare”, au cerut Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române o poziţie fermă faţă de “comportamentul imoral al primarului Constanţei”. Radu Mazăre l-a convins însă pe arhiepiscopul pesedist Teodosie al Tomisului că se va purta “cuviincios, fără fete dezbrăcate”. La spectacolul organizat sâmbătă seară, şi-au făcut apariţia aproape 35.000 de persoane. La carnaval au fost prezente şi cântăreţele de muzică populară Irina Loghin şi Maria Cârneci, care au intrat în rolurile mamei domnitorului, respectiv Vrâncioaei.

“Noi, părintii care suntem membri ai acestei Asociaţii, ne declarăm extrem de îngrijoraţi de faptul că primarul Mazăre promovează, de ani buni, staţiunea Mamaia drept un paradis al turismului sexual”, au scris reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă.

Semnatarii sunt consternaţi că “aproape nimeni nu a reacţionat ferm atunci când Radu Mazăre spunea că vrea să atragă la Mamaia turiştii bogaţi din Rusia şi ţările arabe prin “fete frumoase”.

Reprezentanta unei asociaţii patronale, tot de dragul profiturilor, ar fi  întărit ideea ca “Mamaia să rămână o destinatie pentru turistii străini amatori de turism sexual”. Ba, mai mult, ar fi subliniat “în mod fals”, dezinhibat, “că nu este nicio ruşine să ne poziţionăm aşa”. Protestatarii susţin că “pe lângă promovarea făţisă a prostituţiei, Mamaia a devenit şi un cuib al consumatorilor de droguri”.

“Radu Mazăre încurajează prostituţia şi consumul de droguri”

Asociaţia Civică pentru Constanţa a solicitat la rândul ei, Bisericii Ortodoxe Române, “o poziţie clară faţă de festivismul obscen şi fără nici o legătură cu valorile poporului român cultivat de primarul Constantei, Radu Mazăre, de-a lungul ultimilor trei ani şi care va continua şi în această vară”. Anul acesta, primarul ar fi depăşit “orice limită de bun simţ,” anunţând că îl va întruchipa pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, ceea ce, din perspectiva crediţei ortodoxe “reprezintă o blasfemie”.

Carnavalul în care primarul Mazăre urmează să îl interpreteze pe domnitor a avut loc pe 2 august, “exact la o lună după ce românii ortodocşi l-au sărbătorit, ca în fiecare an, pe Sfântul Ştefan cel Mare”.

În opinia Asociaţiei , “BOR este singura care poate stăvili deşănţarea acestui primar care, zi de zi, nu face decât să altereze morala şi valorile românilor”. Primarul este acuzat că încurajează prostituţia în Mamaia şi ar închide ochii la “tineretul care se droghează pe plajă”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale