Percheziţii DNA la PRIMĂRIA Craiova/Olguţa, după Crinuţa?/S-au mătrăşit banii de la Water Park

Percheziţii DNA la PRIMĂRIA Craiova/Olguţa, după Crinuţa?/S-au mătrăşit banii de la Water Park

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova fac joi percheziţii în Craiova într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene, anunţă DNA. Procurorii fac percheziţii la Primărie şi în alte cinci locuri, într-un dosar care vizează proiectul Water Park, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că vizat de anchetă este Luis Guilherme Gomes de Almeida, director executiv al SC Polystart Impex SRL (firma care construieşte proiectul Water Park), care ar fi plătit comisioane pentru a putea deconta lucrări fictive din fondurile europene.

Ce este Water Park

 Proiectul “Craiova-Water Park – Complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din municipiul Craiova” este un proiect finanţat din fonduri europene, al cărui beneficiar este Primăria municipiului Craiova.

Valoarea estimată a proiectului este de 86.066.199 de lei, din care 30.320.010 de lei fonduri europene iar antreprenorul general al lucrărilor este asocierea SC DELTA ANTREPRIZĂ CONSTRUCŢII ŞI MONTAJ 93 SRL – SC POLYSTART IMPEX SRL – SC UTI GRUP SA.

Firma desemnată să realizeze dirigenţia de şantier, SC PROJECT THC SRL, este administrată de Cezar-Răzvan Romanescu.

Care sunt suspiciunile DNA

Potrivit unor surse judiciare, procurorii suspectează faptul că, atunci când s-au întocmit situaţiile de plată pentru lucrările realizate la Water Park de SC Polystart Impex SRL în iulie – decembrie 2013, Luis Guilherme Gomes de Almeida (directorul executiv al firmei) ar fi cerut decontarea unor lucrări şi cantităţi de materiale fictive în valoare de aproximativ de 2,3 milioane de lei.

În schimbul acceptului de avizare la plata a cheltuielilor fictive, solicitate la decontare, dirigintele de şantier, Cezar-Răzvan Romanescu, ar fi cerut un “comision” de 1% din valoarea fiecărei situaţii lunare de plata, susţin procurorii. Astfel, din dispoziţia lui Almeida, ar fi fost scoasă suma de 20.000 de lei din casieria SC Polystart, sumă care i-a fost dată lui Cezar-Răzvan Romanescu pentru că acesta să avizeze cheltuielile fictive cuprinse în situaţia de plata aferentă lunii iulie 2013. De asemenea, 1.500 de lei i-ar fi fost plătiţi lui Marius Florin Romanescu, tatăl numitului lui Cezar-Răzvan Romanescu şi angajat al SC PROJECT THC SRL, care avea la rândul său atribuţii de verificare a conformităţii lucrărilor efectuate.

Procurorii suspectează că astfel de comisioane s-au plătit şi în lunile octombrie şi noiembrie 2013.

Ca urmare a acestor suspiciuni, procurorii DNA fac astăzi percheziţii la domiciliul din Craiova al lui Luis Guilherme Gomes de Almeida, la Primăria Craiova şi la firmele care fac parte din consorțiul care construieşte proiectul Water Park. Sursa: HotNews.ro.

În luna octombrie a acestui an GdS a publicat o analiză realizată de Freedom House România și agenția de presă Hotnews în cadrul proiectului „Combaterea fraudei în achizițiile publice“, derulat cu fonduri UE prin „Programul de prevenire și luptă contra criminalității“. Potrivit dosarului de analiză întocmit de inițiatori în cazul primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, edilul a cheltuit pe achiziții publice în cei doi ani de mandat, peste 80 de milioane de euro (fără TVA). Analiza urmărește multe dintre marile investiții din oraș, printre care şi Water Park-ul, dar şi centrul istoric, parcarea subterană, linia de tramvai, reparațiile de străzi și școli, reabilitarea termică a blocurilor și achiziția celor 50 de autobuze pentru RAT.

Comunicatul DNA

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ce ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014.

În cursul zilei de 27 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 6 locații situate în mun. Craiova, din care una este o instituție publică, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentar



Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...