Pesedişti CRETINI şi ŞPĂGARI

Deputatul UNPR Eugen Nicolicea, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, l-a acuzat pe Mircea Geoană că a luat 40.000 de euro pentru a-l exclude în 2009 de la şefia PSD Mehedinţi, în replică, Geoană anunţând că îl va da în judecată pe Nicolicea, pentru insultă şi calomnie.

Eugen Nicolicea a declarat într-o emisiune, la B1 TV, vineri seară, că Mircea Geoană ”l-a dat afară din PSD, contra-cost”. ”Pe mine, Mircea Geoană m-a dat afară contra cost, din partid. Dacă mă mai enervează, spun şi cine a plătit”, a declarat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Întrebat ce sumă a luat Mircea Geoană, Eugen Nicolicea a răspuns: ”40.000 de euro, pentru a mă înlătura de la şedia organizaţiei de acolo ( Mehedinţi, nr) pentru că trebuia să îşi pună oamenii lui. Aşa s-a spus. A spus şi la grup, de faţă cu toată lumea”.

În replică, senatorul Mircea Geoană a declarat pentru MEDIAFAX că luni dimineaţă îl dă în judecată pe Eugen Nicolicea, pentru insultă şi calomnie.

”Pentru mine, reputaţia mea în spaţiul public este un lucru extrem de important. Pe cinste şi profesionalism mi-am clădit întreaga carieră şi activitate politică şi publică. Pentru unii ca Nicolicea, politica se măsoară în bani, tranzacţii, trocuri şi avantaje financiare. De 5 ani de zile am acceptat fără să reacţionez la frustrările permanente ale domnului Nicolicea. (..) Luni dimineaţă îl dau în judecată. Totul are o limită. Să vii cu astfel de minciuni sfruntate este totalmente inacceptabil. Este cea mai mare invenţie şi minciună pe care am auzit-o vreodată”, a anunţat Mircea Geoană.

El a precizat că poate să înţeleagă ”lunga suită de calomnii şi neadevăruri” pe care le-a spus Eugen Nicolicea, cu referire la persoana sa şi a adăugat: ”De această dată, vreau să fiu extrem de clar: Dacă are întrebări cu privire la modul în care a fost exclus, are un coleg de guvern, pe vicepreşedintele de atunci, Liviu Dragnea, care a fost prezent la acea şedinţă a organizaţiei judeţene”.

Mircea Geoană a mai anunţat că ”banii pe care îi va obţine ca daune pentru insultă, calomnie şi minciună îi va dona unui ONG, cu o singură condiţie: să inventeze un premiu anual pentru «lichelism şi
traseism în politică »”.

”Cred că domnul Nicolicea s-ar califica într-un « grup select » de politicieni care pot primi o astfel de etichetă”, a ţinut să menţioneze Geoană.

Organizaţia PSD Mehedinţi a decis pe 16 octombrie 2009, excluderea lui Eugen Nicolicea din partid. Susţinător al aripii Miron Mitrea, Eugen Nicolicea se afla în diverse conflicte cu lideri ai PSD.

Conducerea PSD Mehedinţi i-a reproşat lui Nicolicea că a încercat "să saboteze" din interior conducerea partidului şi că nu s-a implicat în campania electorală la europarlamentare.

Nicolicea a declarat la acea vreme că decizia organizaţiei Drobeta Turnu Severin de a-l exclude din PSD s-a luat cu încălcarea prevederilor Statutului partidului, fără a i se comunica motivele invocate şi a fost pusă în practică de vicepreşedintele Ion Toma şi un consilier

El a afirmat că decizia de a-l exclude din partid aparţine "unei găşti" din PSD supărate că prefectul PDL de Mehedinţi l-a demis pe Adrian Duicu din funcţia de consilier judeţean pentru afaceri incompatibile cu statul.

Nicolicea a anunţat că îşi va continua activitatea ca independent, pentru că a fost exclus din PSD "în mod nestatutar", într-un moment ales de "nişte prostănaci şi nişte guzgani", care au vrut "să-şi facă ei jocurile interne în partid".

Ulterior, pe 2 noiembrie, Eugen Nicolicea a anunţat în plenul Camerei constituirea grupului parlamentar mixt din Cameră, condus de Gabriel Oprea.

Pe 1 mai 2010, Nicolicea devine membru al noii formaţiuni Uniunea pentru Progresul României, partid înfiinţat sub conducerea lui Gabriel Oprea, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu şi Neculai Onţanu.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Președintele a promulgat legea prin care alocațiile copiilor vor crește anual cu rata inflației!

2 Acesta este documentul trimis de Dăncilă pe furiș la Bruxelles pe 13 august 2018! Susținea teoria lui Dragnea …

3 VIDEO Acesta este PSD, oameni buni! Mitralieră spune că el este un politician în campanie și nu trebuie să opr…

4 Femeia cu sârmă și-a șters postarea! Comentariile au rămas: „Mahalagioaică ordinară” „Mănânci căcat!”

5 CTP a analizat prestația președintelui la conferința de presă: „A dat o impresie de umanitate. A răspuns în mu…

recomandări

Te ia DNA: Mircea Dușa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cascadorii halucinante pe skiuri