Planul Ponta-Iliescu

Planul Ponta-Iliescu

Concluzia primei ședințe a PSD după anunțul lui Victor Ponta că se retrage de la șefia partidului: Ponta le dă înapoi partidul lui Iliescu și Năstase. S-a predat celor care l-au făcut ce este azi și pe care o vreme a crezut că o să-i întreacă. Se vede asta din faptul că a impus-o ca succesor pe Rovana Plumb (om de casă, ca și Ilie Sârbu, a lui Adrian Năstase) dar și din poziția de azi a lui Iliescu.

Deși a lăudat “sacrificiul lui Ponta” de a renunța la șefia partidului și l-a rugat să mai rămână – în binecunoscutul stil comunist mustind de fățărnicie, lâsând impresia că îl susține total pe “cârlan”, Iliescu l-a contrat fără menajamente în cea mai importantă chestiune: viitorul congres.

În timp ce Ponta și (încă) apropiații săi au făcut tot ce le-a stat în putiință pentru a scoate complet de pe agendă ideea unui congres al partidului în viitorul previzibil, Iliescu i-a retezat-o scurt în declarația făcută presei: “Se impune un Congres. Vom vedea la Comitetul Executiv când îl vom stabili.” Este evident că Iliescu nu ar fi avut această replică tranșantă dacă ar agrea o amânare a Congresului pentru anul viitor. Și nici că se va mulțumi cu un rol de observator imparțial al jocurilor de putere ce sunt în plină desfășurare.

Dacă inițial Ponta a crezut că va reuși să continue să conducă din umbră partidul (sau poate chiar mai crede) acum este clar că doar a visat frumos. Iliescu nu a revenit degeaba la ședința PSD. Și în nici un caz ca să-l sprijine pe Ponta, al cărui prieten Sebastian Ghiță l-a acuzat pe față de trădare a intereselor României în folosul Rusiei. “Nu ştiu cui foloseşte poziţionarea antiromânească a fostului preşedinte Iliescu. Este evident că Rusia are un plan de destabilizare a ţărilor din jurul Ucrainei”, declara Ghiță acum trei luni, după ce Iliescu lăsase să se înțeleagă că a autorizat prezența unor centre de detenția ale CIA în România.

Iliescu a revenit la ședința PSD pentru că vrea să desemneze succesorul lui Ponta. Nu vă lasați amăgiți de imaginea de bătrânel care trăiește doar pentru bridge și porumbeii din parcul Bordei. Rețeaua pe care a pus-o cu trudă la punct în anii săi de glorie are nevoie de el ca de aer pentru a fi adusă din nou la putere.

După ce a fost marginalizată în ultimii ani (inclusiv cu sprijinul oportunist al lui Ponta, care nu va fi iertat niciodată), Iliescu consideră că scoaterea ei din adormire este misiunea sa. Poate ultima sa misiune. Și va face tot ce ține de el să profite de eșecul experimentului Ponta pentru a-și lua revanșa față de cei ce l-au deraiat de la traiectoria inițială. Dar și pentru a-și mulțumi adevărații stăpâni, lăsându-le niște parteneri de încredere la vârful politicii și al statului. Fuga lui Ponta la Baku a deschis o ușă. Cine va intra pe ea? Asta va decide Iliescu. 

Dan Turturică


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia