Ponta, a doua VIZITĂ la Iohannis într-o săptămână

Ponta, a doua VIZITĂ la Iohannis într-o săptămână

UPDATE 13.55: Victor Ponta, pe Twitter: "Am avut intalnirea saptamanala cu presedintele Iohannis - subiectele obisnuite de colaborare institutionala! Si urari de La multi ani"

Victor Ponta se află la Palatul Cotroceni, unde preşedintele Klaus Iohannis a început o serie de discuţii cu unii dintre miniştri, afirmă surse oficiale citate de Mediafax.

Potrivit acestora, Ponta a plecat spre Palatul Cotroceni imediat după şedinţa de guvern.

Administraţia Prezidenţială a precizat, anterior, prin intermediul unui comunicat de presă, că la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, luni şi marţi au loc, la Palatul Cotroceni, o serie de întâlniri ale şefului statului cu miniştrii Gabriel Oprea, Mircea Duşă şi Bogdan Aurescu.

Potrivit sursei citate, ”la invitaţia preşedintelui României, Klaus Iohannis se desfăşoară, luni şi marţi, la Palatul Cotroceni, o serie de întâlniri între preşedinte şi miniştrii Afacerilor Interne, Apărării Naţionale şi de Externe.

 ”Se discută domeniile de care preşedintele este direct responsabil, securitate naţională, apărare şi politică externă, în cadrul unei prime luări de contact cu activitatea miniştrilor Gabriel Oprea, Mircea Duşa şi Bogdan Aurescu, şi a celor trei ministere pe care le conduc”, se mai precizează în comunicat.

În cursul zilei de luni au loc întâlnirile cu miniştrii de Interne şi Apărare, în timp de întâlnirea cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu va avea loc marţi.

Aceasta este prima serie de întâlniri a preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţi ai Executivului, de la învestirea în funcţie.

Surse politice declarau, duminică, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, luni, cu ministrul Apărării, Mircea Duşa, cel de Interne, Gabriel Oprea şi cel de Externe, Bogdan Aurescu, discuţii vizând domeniile de care şeful statului este direct răspunzător, potrivit Constituţiei.


populare
astăzi

1 Apar noi detalii despre trădarea de la vîrful Venezuelei

2 Așa o fi?

3 BREAKING Forțele armate ale SUA au capturat petrolierul rusesc fugit de sub blocada din Venezuela / Tensiune în creștere între SUA și Rusia

4 Lovitură de teatru? / SUA ar propune Groenlandei un acord prin care ar prelua de facto controlul strategic al insulei, similar înțelegerilor făcute cu M…

5 Trump a declarat că dorește mai mulți imigranți nordici, răspunsul unui norvegian devine viral