Ponta, despre schimbarea calităţii sale în dosarul Microsoft: Băsescu nu mai are informaţii serioase

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, sâmbătă, la Braşov, dacă crede că Traian Băsescu are informaţii privind o posibilă schimbare a calităţii sale în dosarul Microsoft, şeful Guvernului răspunzând: ”Preşedintele nu mai are de mult informaţii serioase” şi adăugând că nu se simte ameninţat.

Întrebat în legătură cu acuzaţiile aduse de şeful statului la adresa sa în dosarul Microsoft, premierul Ponta a spus că s-a obişnuit cu acuzaţiile din partea lui Traian Băsescu şi că el consideră important să vorbească despre ce va face dacă va fi ales preşedinte.

”De ce nu m-a acuzat până acum Traian Băsescu, mai e ceva? (...) Am învăţat de la domnul Băsescu ce să nu fac dacă ajung preşedinte”, a spus Ponta.

De asemenea, întrebat dacă crede că şeful statului are informaţii privind o posibilă schimbare a calităţii sale în dosarul ”Microsoft”, Ponta a răspuns: ”Cred că preşedintele nu mai are de mult informaţii serioase”.

Chestionat dacă se simte ameninţat, premierul a răspuns negativ, adăugând: ”Cum să mă ameninţe pe mine Băsescu?”.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că a cerut MJ şi l-a informat pe procurorul general în legătură cu solicitarea făcută de începere a urmăririi penale faţă de foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu în dosarul Microsoft.

”Vreau să fac următoarea precizare: aceşti oameni nu au nicio calitate în acest moment. Doar în urma continuării anchetei procurorii pot să le dea o calitate sau alta, pot să îi scoată de sub urmărire penală. Altfel spus, în acest moment niciunul din cei cinci nu are nicio calitate; este exact formularea pe care a folosit-o DNA atunci când a fost vorba de domnul Victor Ponta. Deci sunt egali ca şi situaţie. Ei nu au fost trimişi cu nicio calitate. Calitatea pe care le-o vor da eventual procurorii este ulterioară solicitării mele de începere a urmăririi penale. Deci nu au nicio calitate, sunt egali cu Victor Ponta în acest moment. Rămâne de văzut dacă li se vor menţine calităţile celor cinci la fel ca a lui Victor Ponta sau Victor Ponta va dobândi vreo altă calitate mai târziu. Deci din punctul meu de vedere ancheta poate să continue şi cred că orice întârziere a Parlamentului este dăunătoare pentru credibilitatea Parlamentului României”, a spus Băsescu.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că procurorul general Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiţiei referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: senatorul Ecaterina Andronescu - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; deputatul Valerian Vreme - pentru abuz în serviciu; senatorul Petru Șerban Mihăilescu - pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Procurorul general a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de europarlamentarul Dan Nica, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

De asemenea, procurorul general al PICCJ a transmis preşedintelui Traian Băsescu referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării - pentru abuz în serviciu; Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Mihai Nicolae Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice - pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cum a mințit Dăncilă despre angajarea fiului și, mai ales, cum a băgat în față adopția, cu nemernicie tipic pe…

2 VIDEO Sondaj pe stradă în București. Iohannis are un scor zdrobitor. Pensionară: „Este rușinos să fie Dăncilă …

3 A murit Corina Untilă, unul dintre eroii veritabili din decembrie '89: „Am fost împuşcată de armata propriei m…

4 Birchall a rămas cu colții înfipți în gâtlejul Proastei! Nou atac după minciunile sfruntate de marți

5 HOPA! Bogdan Aurescu și Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, discuții despre ridicarea vizelor românilor

recomandări

Te ia DNA: Gavrila Laurentiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade