Ponta: Mă deranjează că PNL nu mai susţine acciza la carburant, după ce a acceptat în Guvern

Ponta: Mă deranjează că PNL nu mai susţine acciza la carburant, după ce a acceptat în Guvern

Ponta: Mă deranjează că PNL nu mai susţine acciza la carburant, după ce a acceptat în Guvern

"Mă deranjează să văd că, imediat ce spune domnul Băsescu ceva, nu doar copiii lui de suflet, PDL, PMP, acum am văzut că şi colegii liberali s-au luat după el şi sunt convins că putem să-i convingem să susţină ceea ce, de fapt, au susţinut tot timpul", a spus Ponta.

El a arătat că de la preşedintele Băsescu nu mai are nicio "aşteptare", în schimb de la foştii colegi din USL dorea susţinere în această problemă, pentru că decizia a fost luată în perioada Guvernului USL.

"Introducerea accizei a fost o decizie luată având memorandumul cu Comisia Europeană, în scrisoarea cu FMI, ca sursă de venit pentru 2014, a fost negociată de ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu (PNL-n.r.), dar a fost însuşită de către toţi membri Cabinetului care aveau atribuţii, domnul Nicolăescu (PNL-n.r.) era ministru al Sănătăţii, de toţi ceilalţi, a fost însuşită politic de către domnul Antonescu (liderul PNL-n.r.), sunt convins că există filmările când domnul Antonescu a spus corect - şi îi mulţumesc - că nu se pune problema să renunţăm la acciză. A fost votată în Parlamentul României de către majoritatea USL, din care făceau parte şi liberalii, şi a fost susţinută în mod corect, până săptămâna trecută, de către domnul Antonescu şi ceilalţi colegi. A ieşit domnul Băsescu şi a zis că nu e bună acciza, astăzi am aflat că s-au răzgândit şi dânşii", a spus Ponta.

Şeful Executivului a precizat că nu poţi guverna o ţară dacă renunţi deodată, după ce "iese Băsescu", la o decizie pe care anterior ai adoptat-o şi ai susţinut-o.

Prim-ministrul şi-a exprimat speranţa ca liberalii se vor gândi mai bine, arătând că speră să-i convingă să susţină introducerea accizei, aşa cum au făcut-o anterior, deoarece în caz contrar s-ar pierde 2,4 miliarde de lei, iar reducerea CAS ar fi dificil de efectuat.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...