Reţinere în fieful lui Dragnea

Reţinere în fieful lui Dragnea

Procurorii DNA au dispus reţinerea directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, informează Agerpres. Ea va fi prezentată miercuri Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpatei ALESU FLOAREA, director general al Direcției Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Teleorman, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă.

Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada februarie - martie 2014, inculpata Alesu Floarea a primit de o persoană denunțătoare suma de 10.000 lei şi o bijuterie din aur (lănţişor din aur cu pandantiv, în valoarea de 757,97 lei), promiţând în schimb să-şi folosească influenţa derivând din funcţia de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi să intervină pe lângă membrii comisiilor desemnate pentru examinarea candidaţilor înscrişi la concursurile pentru ocuparea unui post de inspector (la proba scrisă, respectiv interviu), organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în lunile mai şi iulie 2014, astfel încât fiica denunțătoarei să fie admisă în vederea ocupării postului scos la concurs.
În cursul anului 2013, inculpata Alesu Floarea a primit, în mod indirect, de la o altă persoană, suma de 500 lei, promiţând în schimb să-şi folosească influenţa derivând din funcţia de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi să intervină pe lângă funcţionarii competenţi aflaţi în subordinea sa, astfel încât dosarul depus de persoana respectivă pentru obținerea unei pensii de handicap, să fie soluționat favorabil.

Inculpatei ALESU FLOAREA i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 27 august 2014, Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Amintim că Alesu Floarea mai este cercetată într-un dosar separat, pentru presupuse fapte conexe infracţiunilor de corupţie (comunicatul nr. 1010 din data de 11 iulie 2014).

În prezenta cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…