Românii, pe punctul să-și aleagă președintele într-o perioadă în care justiția este în centrul atenției (Reuters)

Românii s-ar putea să-l aleagă președinte pe premierul Victor Ponta într-un scrutin al cărui prim tur se desfășoară duminică, oferind astfel stabilitate politică uneia dintre cele mai sărace țări ale Europei, dar stârnind preocupări cu privire la independența justiției, scrie joi agenția Reuters într-un material dedicat acestor alegeri.

Sprijinit de un partid bine organizat, Ponta conduce în sondaje, după ce a invocat succese în politicile de atenuare a dureroaselor măsuri de austeritate pe care populația a trebuit să le suporte în urma recesiunii din anii 2009-2010, când salariile au scăzut și taxele au crescut, menționează agenția britanică de presă. O victorie a lui Ponta va consolida poziția partidului său social-democrat pe scena politică a țării, notează Reuters .

Bătăiosul său rival, președintele în exercițiu Traian Băsescu, pleacă de la putere la finalul a două mandate, fapt care ar trebui să conducă și la încheierea disputelor politice permanente, apreciază sursa citată, care adaugă și că acțiunile lui Victor Ponta au stârnit îngrijorări cu privire la independența justiției și a mass-media.

Pe plan economic, certurile politice și evaziunea fiscală pe scară extinsă au zădărnicit orice efort de a crește standardul de viață al românilor în cei 25 de ani scurși de la căderea comunismului, notează Reuters. Dar continuitatea politică pe care ar oferi-o alegerea actualului premier în funcția de președinte va avea avantajul de a da încredere investitorilor, aceștia din urmă dorind ca Fondul Monetar Internațional să mențină acordul cu România încheiat în anul 2009, mai notează Reuters.

Rămasă în urma unor vecini precum Polonia, Ungaria și Republica Cehă, România a avut dificultăți în absorbția fondurilor europene necesare modernizării infrastructurii rutiere, reorganizării companiilor de stat sau îmbunătățirii sistemului de sănătate, amintește agenția britanică de presă, subliniind că se impune continuarea reformelor structurale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

3 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

4 BREAKING Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA când primea 60.000 de euro / Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful D…

5 Percheziții la domiciliul medicului Cristian Andrei, acuzat că a violat și agresat sexual mai multe femei. S-au tras focuri de armă