STENOGRAMA care EXPLODEAZĂ PNL+AUDIO

STENOGRAMA care EXPLODEAZĂ PNL+AUDIO

S-au scurs stenograme dintr-o ședință a PNL la care a participat Alina Gorghiu și Teodor Atanasiu, cei mai importanți oameni din actualul PNL. Afirmațiile celor doi, care nu pot fi infirmate și nici negate cu formula imbecilă A FOST SCOS DIN CONTEXT, arată mizeria din această construcție unde unii oftează după USL iar alții după vremurile în care Băsescu făcea legea în PDL..

 Stenograma integrală a discuţiei de la Bistriţa:

ATANASIU:

"Noi făra PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept chiar dacă în Bistrița e puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), în care să funcționăm.

Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă primul ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!

-Cu toate că nu prea e corect! (spune cineva din sală) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot.

 Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost și va fi al nostru.

Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i  cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu.…Îmi fac un bine dacă pleacă…Nu o sa plece, nu-s proști. O sa conviețuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând!
Dacă faci o comparație și o să-i vedem mâine pe Alina și cu Vasile oriunde lumea e ușor să aleagă între cei doi pe cine să aleagă. Dacă întrebi ce partid s-a reformat și care nu, și te uiți la președinți, iar e ușor să-ți dai seama cine, și așa mai departe...Deci una peste alta am făcut un compromis care să ne fie favorabil nouă. Și ne-a fost până acum. Acum e tras un pic și înapoi. De ce? Acum trebuie să îi dau ceva și PDL-ului...

 Deci Blaga știe o grămadă de lucruri din campania lui Băsescu, din campania celalaltă...Îi e frică că dacă ajunge pe post, în poziție de top, ne ține foarte vulnerabili și atunci preferă să zică că da, că ba. Că nu zice nu...

Până la ora asta eu cu colegii mei am adus 15 parlamentari, iar el a adus zero. Credeți că un om care vrea să ajungă acolo și cu influența pe care o are Blaga, nu e în stare să aducă un senator?

 Alina Gorghiu: Pe mine mă interesează, în principal să am eu, fostul PNL puternic aici. Nu știu dacă iute... Nu trebuie să vă spun în cuvinte. Sper să înțelegeți care e mesajul meu. Sunt sigură că vi l-au spus și colegii mei. Voi trebuie să fiți puternici, candidații din fostul PNL vreau să fie și așa mai departe. Da?


Record and upload audio >>



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…