ȘTIRILE AMIEZII BUCUREȘTI - 18 NOIEMBRIE

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a anunțat că, în cadrul ședinței de Guvern, își va depune mandatul.

'Nu toți cetățenii români din străinătate și-au putut exercita dreptul de vot și acest lucru trebuie asumat. Întrucât trăim într-o țară unde nimeni nu prea își asumă responsabilitățile și singura preocupare este plasarea responsabilității de la unul la altul, eu, ca un om de onoare, îmi asum această responsabilitate și îmi voi depune astăzi la ședința de Guvern mandatul de ministru al Afacerilor Externe', a declarat Meleșcanu.

* Noul ministru al Afacerilor Externe pe care îl voi propune va fi Mihnea Motoc, a anunțat premierul Victor Ponta.

* Premierul Victor Ponta a cerut membrilor Cabinetului să pregătească proiectul de buget pentru anul 2015 până la sosirea delegației Comisiei Europene, FMI și Băncii Mondiale în România.

* Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că nu ar renunța la postul pe care îl ocupă în acest moment în favoarea unuia de ministru.

* Curtea Constituțională a României a înregistrat până marți la prânz trei contestații privind al doilea tur al alegerilor prezidențiale, urmând ca judecătorii să le discute miercuri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii