Traian Băsescu, de Ziua Armatei: "Nimeni n-o să mă convingă că trecerea Prutului în al Doilea Război Mondial a fost o greşeală"

Preşedintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la Carei, la manifestările de Ziua Armatei Române. Cu această ocazie, el a declarat că nu o să îl convingă nimeni că trecerea Prutului în al Doilea Război Mondial a fost o greşeală, precizând că este discutabilă doar trecerea Nistrului.

 "O să spun poate un lucru care unora li se va părea nepotrivit. N-o spun pentru prima dată, dar astăzi, foarte aproape de încheierea mandatului, îmi iau libertatea s-o spun: vorbim prea puţin de prima parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Şi acolo au căzut ostaşi români care au executat ordinul politicienilor. Şi niciodată nimeni n-o să mă convingă că trecerea Prutului a fost o greşeală în istorie", a transmis Traian Băsescu, citat de Mediafax.

Şeful statului a precizat că trecerea Nistrului "poate e discutabilă", dar "Armata Română prin tradiţie şi-a apărat teritoriul naţional", iar "teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost şi este pământ românesc".

În iunie 1940, în urma unui ultimatum dat de Uniunea Sovietică, România a cedat, fără luptă, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. În 22 iunie 1941, Armata Română, sprijinită de unităţi ale Armatei Germane, a început campania de recucerire a Basarabiei şi Bucovinei.

Manifestările de la Carei s-au desfăşurat la Monumentul Ostaşului Român.

Sâmbătă se împlinesc 70 de ani de la momentul din 25 octombrie 1944, de la Carei, care a reprezentat ultima victorie a Armatei Române în lupta cu trupele ungaro-germane.


populare
astăzi

1 O informație picantă despre noul noul ayatollah al Iranului. Provine dintr-un document CIA, care l-a spionat la Londra

2 „Au fost atât de incompetenți încât au lăsat toți militarii în baze, crezând că aceștia nu vor fi țintă” / Fisurile operațiunii americane în Iran

3 VIDEO Un adevărat iad pe pământ...

4 „Un savant în știința militară” / O informație care dă fiori despre Mojtaba Khamenei, ales noul ayatollah al Iranului

5 Cazul româncei cu cel mai mare scor din istoria celui mai dificil examen pentru medici în Spania. Colegii o acuză că a copiat