Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu

Tribunalul Bucureşti a decis luni arestarea preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, după ce procurorii DNA au cerut înlocuirea controlului judiciar cu această măsură preventivă, pentru că preşedintele CJ Constanţa nu a revenit în ţară după ce a fost operat în SUA, decizia nefiind definitivă.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, luni, la Tribunalul Bucureşti, arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa,Nicușor Constantinescu, avocatul acestuia susţinând însă că o eventuală întrerupere a tratamentului i-ar pune acestuia viaţa în pericol.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a luat în discuţie propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv în cazul lui Nicuşor Constantinescu. Procurorii anticorupţie au solicitat acest lucru pentru că, spun ei, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse în cadrul măsurii controlului judiciar.

Într-un alt dosar, în care este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, Curtea de Apel Bucureşti a respins, în 18 iunie, contestaţia formulată de avocaţii lui Nicuşor Constantinescu faţă de legalitatea şi temeinicia controlului judiciar dispus în cazul acestuia. Legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa a fost decisă de Tribunalul Bucureşti în 4 iunie, după ce acesta a fost trimis în judecată.

Preşedintele CJ Constanţa arăta, într-un comunicat transmis prin intermediul avocatului său, că DNA îl acuză că s-ar sustrage urmăririi penale şi că a cerut arestarea sa preventivă, deşi el a fost operat şi se află într-un spital din SUA.

În 27 mai, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, alături de el fiind deferit justiţiei directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, după ce niciunul dintre cei doi nu s-a supus controlului Curţii de Conturi.

Potrivit DNA, Gâmbuţeanu, în calitatea sa de director general al director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) Constanţa, cu ajutorul lui Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în 2011, 2012 şi 2013. Astfel, arată procurorii, nu a mai fost posibilă efectuarea consecutivă a trei controale pe care Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate.

O altă acuzaţie adusă în acest dosar se referă la faptul că în perioada 2007-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa nu a prelungit 11 certificate de urbanism şi autorizaţiile de construire a unor centrale şi generatoare eoliene, solicitate de două societăţi comerciale.

Într-un alt dosar, în 25 aprilie, şeful Consiliului Judeţean Constanţa a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

Constantinescu este cercetat, în alt dosar, pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

Nicuşor Constantinescu mai este judecat, din octombrie 2008, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri în care mai sunt acuzaţi primarul Radu Mazăre şi alte 35 de persoane.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?