Tsipras l-a sunat pe Putin. Rusia ar vrea să cumpere porturile şi aeroporturile Greciei

Tsipras l-a sunat pe Putin. Rusia ar vrea să cumpere porturile şi aeroporturile Greciei

Kremlinul anunţă că preşedintele Vladimir Putin a primit luni un apel telefonic de la premierul grec Alexis Tsipras, al cărui Guvern se află într-o cursă contra-cronometru pentru a ajunge la un acord de salvare cu creditorii, relatează The Associated Press în pagina electronică, citată de  BN24.ro .

Cei doi lideri au discutat despre rezultatul referendumului de duminică din Grecia şi despre „o serie de probleme privind continuarea dezvoltării cooperării ruso-greceşti”, a anunţat Kremlinul, citat de Mediafax. În convorbirea cu Tsipras, Putin şi-a „exprimat susţinerea faţă de poporul grec în vederea depăşirii dificultăţilor cu care se confruntă ţara”, potrivit preşedinţiei ruse.

Şeful celei de a doua cea mai mare bancă de stat din Rusia, VTB, a declarat în weekend că Rusia ar putea fi interesată să achiziţioneze active greceşti, în cazul în care acestea ar urma să fie privatizate. Andrei Kostin a precizat că Moscova ar putea să fie interesată de porturi, aeroporturi, căi ferate sau companii din sectorul energetic

Pe de altă parte, Tsipras a discutat luni, la telefon, cu preşedintele Băncii centrale Europene (BCE) Mario Draghi, potrivit unor surse guvernamentale elene citat de ziarul francez Le Figaro. De asemenea, şeful statului grec, Prokopis Pavlopoulos a discutat la telefon, luni înainte de prânz, cu preşedintele François Hollande. Aceste discuţii au avut loc în timpul unei pauze a reuniunii liderilor tuturor partidelor greceşti, convocaţi de către Alexis Tsipras, sub egida preşedintelui Pavlopoulos.


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce se întâmplă în Germania?

2 Foarte interesant! / Citind povestea asta realizezi că în cazul Georgescu orice este posibil...

3 Mutare misterioasă a Ucrainei?

4 De citit...

5 Surprinzătoarele declarații ale generalului american Philip Breedlove despre baza Mihail Kogălniceanu!