Udrea, despre moţiunea de cenzură anunţată de PNL: PMP va susţine o moţiune, indiferent cine propune

Udrea, despre moţiunea de cenzură anunţată de PNL: PMP va susţine o moţiune, indiferent cine propune

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, referitor la moţiunea de cenzură anunţată de PNL, că PMP va susţine o moţiune împotriva Guvernului Ponta indiferent cine o va propune şi a precizat că doreşte consultări în cadrul opoziţiei privind textul acesteia.

Elena Udrea (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Am spus şi repetăm că vom susţine o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta indiferent cine o va propune. Reiterăm însă solicitarea de a avea consultări în cadrul opoziţiei pe marginea textului acestei moţiuni. Vrem să semnăm în cunoştinţă de cauză un document care va avea efectul scontat", a precizat Elena Udrea .

Ea a arătat că PMP vrea să ştie la care parte a guvernării USL se referă moţiunea liberalilor.

"Vrem, de pildă, să ştim la care parte a guvernării USL se referă moţiunea PNL, câtă vreme liberalii sunt plecaţi de numai două luni de la guvernare. Vrem să ne asigurăm că moţiunea sancţionează abuzurile grave şi că are cuprinse cele mai mari dovezi de incompetenţă pe care guvernarea Ponta le-a dat până acum", a adăugat Udrea.

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat, miercuri, că liberalii au finalizat textul moţiunii de cenzură, care are trei capitole. El a precizat că textul moţiunii de cenzură va fi prezentat începând cu 5 mai tuturor partidelor parlamentare, pentru adeziune şi semnare, iar în săptămâna 12-18 mai va fi depusă în Parlament pentru prezentare, estimând că dezbaterea şi votul vor avea loc în săptămâna dinaintea alegerilor europarlamentare.

Întrebat dacă textul moţiunii este negociabil cu parlamentarii PDL şi PMP, pentru a obţine numărul de semnături necesar iniţierii moţiunii, Nicolăescu a răspuns: "Are loc până la urmă un proces transparent de aşa-zis parteneriat cu ceilalţi parlamentari care doresc să semneze moţiunea de cenzură. (...) Noi spunem că putem să îmbunătăţim acest text cu propunerile care sper că se vor face din partea altor grupuri parlamentare. Cred că în acest moment cele trei teme acoperă preocupările politice ale tuturor forţelor politice din Parlament".

El a precizat că moţiunea de cenzură propusă de PNL cuprinde trei teme principale, legate de mediul de afaceri şi situaţia economică, proprietatea şi dezvoltarea zonei rurale şi cea privind corupţia şi sistemul judiciar.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că PDL vrea să vadă textul moţiunii de cenzură anunţate de PNL, arătând că, "în principiu", democrat-liberalii sunt interesaţi să susţină orice măsură "care ar putea stopa abuzul Guvernului".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?