Victor Ponta are plagiatul în sînge! Cum de i s-a permis să fie donator?!

Din pușcărie, în așteptarea grațierii din partea lui Victor Ponta (e uimitor cum se iluzionează unii că, ajuns președinte, Primul Golănaș al țării se jena de reacțiile occidentale!), Dan Voiculescu i-a scris o epistolă recent eliberatului Adrian Năstase sau mai precis a comandat unui scrib să-i ticluiască pe blog un text în numele său:
„Adriane,
Ma bucur mult pentru tine si familia ta.
O vorba din strabuni spune: “Nu-i da romanului cat poate sa duca”.
Traim intr-o dictatura care se apropie de final si sunt convins ca dupa aceea vor fi multe de construit in tara noastra.”

Firește, în epistolă s-a strecurat o greșeală. În loc de vor fi multe de furat, a apărut vor fi multe de construit.
După întîlnirea de la Tulcea cu Stăpînii săi, Penalii, Victor Ponta a ținut o nouă flecăreală cu presa.
Printre altele, Primul Golănaș al țării a proclamat:
„Eu vreau să fiu un preşedinte într-o ţară în care oamenii au voie să spună tot ce gândesc, fără să se teamă că imediat sunt linşaţi de un aparat fascisto-comunist, securist, de propagandă sau de cine ştie ce alte persoane.”

Se vede limpede că Victor Ponta îl plagiază pe Dan Voiculescu!
De ce?
Pentru că Victor Ponta are plagiatul în sînge.
Din acest punct de vedere, constat cu îngrijorare că i s-a permis să doneze sînge.
Și dacă sîngele lui Victor Ponta ajunge la unul care trebuie să-și dea doctoratul și, prin transfuzie, respectivul se va pricopsi cu nevoia lui Victor Ponta de a plagia?!

Ion Cristoiu

http://www.cristoiublog.ro/


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

4 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT