Viitori consilieri ai președintelui ales Iohannis au avut o întâlnire cu reprezentanți ai Administrației Prezidențiale (surse)

Viitori consilieri ai președintelui ales Iohannis au avut o întâlnire cu reprezentanți ai Administrației Prezidențiale (surse)

Membri ai echipei de viitori consilieri ai președintelui ales Klaus Iohannis au avut miercuri o întâlnire cu reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.

Potrivit acelorași surse, discuțiile au vizat transferul de informații privind principalele dosare aflate în lucru la Administrația Prezidențială pe teme economice, de politică externă, juridice.

Printre viitorii consilierii care au participat la întâlnirea de la Cotroceni s-au aflat Dan Mihalache și Andrei Muraru — fostul președinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER).

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Curtea Constituțională (CCR), că este pregătit să predea mandatul de șef al statului noului președinte ales Klaus Iohannis și că va fi la dispoziția acestuia până pe 21 decembrie pentru orice "transfer de informație".

"Vom stabili un proces de derulare a tranziției în care consilierii mei stau la dispoziția viitorilor consilieri ai dlui Iohannis, iar eu la dispoziția domnului președinte Iohannis până pe 21 decembrie pentru orice transfer de informație. (...) Am sentimentul că se încheie o perioadă în care am fost extrem de onorat să îndeplinesc această funcție, dar care trebuie transferată democratic către președintele ales al românilor", a declarat Băsescu, la CCR, unde a participat la ceremonia de validare în funcție a președintelui ales Klaus Iohannis.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Ce ar fi descoperit anchetatorii în camera de gardă / Maşina directorului medical Ştefania Szabo, ridicată pentru cercetări / Fami…

2 CTP / „Tot ce a făcut unic și extraordinar pentru viața umană această femeie cinstită și deșteaptă este șters de Grindeanu-Știucă”

3 „Salvatorii” controversați care au sucit mințile românilor. Cum au ajuns să fie venerați de milioane de oameni

4 BREAKING Grindeanu îi solicită lui Bolojan „să retragă urgent propunerea” de a o numi vicepremier pe Oana Gheorghiu / „Pentru a evita să compromitem rel…

5 BREAKING Putin, mai hotărât ca niciodată. Ce spune o evaluare a serviciilor secrete americane despre strategia Rusiei în Ucraina