Zegrean îi taie craca de sub picioare lui Şova

Curtea Constitutionala dezbate, astazi, contestatia PNL la hotararea Senatului privind rezultatul votului exprimat in urma cererii DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova. Liberalii sustin ca Puterea a folosit regulamentul camerei superioare pentru a evita prevederile constitutionale care stabilesc cadrul legal referitor la incuviintarea cererilor de retinere si arestare preventiva, respectiv cu majoritatea parlamentarilor prezenti.

La sosirea la sediul CCR, preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, i-a dat o veste proastă lui Dan Şova. Potrivit lui Zegrean, Constituţia este mai presus de orice altă lege, constatare care ar putea fi punctul de plecare pentru desfiinţarea hotărârii Senatului. Dacă hotărârea va fi declarată neconstituţională, Şova ar mai avea totuşi o şansă, pentru că votul din Senat va fi reluat.

"Noi nu ridicăm imunităţi. Vom da o decizie clară. Noi răspundem la o sesizare - dacă acea hotărâre a Senatului, pe care în sfârşit au publicat-o, e constituţională sau nu. Dacă hotărârea ar fi invalidată, nu ar mai exista o altă hotărâre, deci ar trebui reluat votul", a declarat Zegrean.

Întrebat dacă legea fundamentală este mai presus de Regulamentul Senatului, în baza căruia a fost respinsă cererea DNA de arestare a lui Şova, Zegrean a citat articolul 1 (5) din Constituţie: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Întrebat dacă senatorii au încălcat Constituţia din neştiinţă sau cu bună intenţie, preşedintele CCR a comentat scurt: "Eu mai degrabă aş spera că nu au cunoscut-o."



populare
astăzi

1 Un laș de care ar trebui să ne fie scârbă...

2 VIDEO Fosta soție, dezvăluiri dureroase despre partea întunecată a lui Péter Magyar, premierul ales al Ungariei

3 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

4 „Nu vom supraviețui”. Detaliul remarcat în fabricile auto din China le dă coșmaruri giganților auto

5 Voi vedeți asta? / Ministrul PSD al Agriculturii, cu o valiză Louis Vuitton de câteva mii de euro