Președintele Consiliului de Administrație al clubului Pandurii Târgu Jiu a demisionat

Mihai Prunariu a demisionat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, urmând ca finanțatorii să numească o nouă persoană pe acest post, fiind vehiculat numele lui Aurel Țicleanu.

Mihai Prunariu a recurs la această decizie după ce echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu nu a reușit să se califice în semifinalele Cupei României, fiind eliminată de Universitatea Cluj cu scorul de 1-0.

De asemenea, formația gorjeană nu stă pe un loc bun nici în campionat, Pandurii Târgu Jiu aflându-se în acest moment pe locul 12 în clasamentul Ligii I, din cele 16 partide disputate având trei victorii, șase egaluri și șapte înfrângeri, cumulând 15 puncte.

Primarul Florin Cârciumaru, reprezentant al Primăriei Târgu Jiu în Consiliul de Administrație al clubului Pandurii Târgu Jiu, le-a cerut, în urmă cu câteva zile, și celorlalți asociați să facă o analiză serioasă și să ia măsuri administrative la Pandurii, în pauza de iarnă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri