Zidane, suspendat trei luni pentru că a antrenat fără diplomă

Fostul internațional francez Zinedine Zidane, actualul tehnician al echipei secunde a clubului spaniol de fotbal Real Madrid, Castilla, a fost suspendat pe o perioadă de trei luni pentru că a exercitat această funcție fără să dețină o diplomă adecvată de antrenor.

Zidane, campion mondial și european cu selecționata "cocoșului galic", urmează să obțină la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie cel de-al treilea nivel al diplomei sale de antrenor în Franța. El are la dispoziție zece zile pentru a face apel împotriva acestei sancțiuni, dictată de judecătorul de competiții din Spania, Francisco Rubio.

În vârstă de 42 ani, Zinedine Zidane a preluat echipa secundă a lui Real Madrid după numai un an petrecut ca secund al tehnicianului italian Carlo Ancelotti, la prima echipă.


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL