ACS Poli - Steaua 0-0. Campioana e neînvinsă în Liga I şi are o poziţie privilegiată în Europa. Reghe e nemulţumit

Steaua şi Sparta Praga sunt în acest moment singurele echipe de pe continent care nu au cunoscut înfrîngerea, după ce Bayern Munchen a pierdut în faţa celor dela Ausburg. La Timişoara însă, steliştii nu s-au putut impune în faţa unei echipe gazdă, care s-a apărat ermetic şi a ţinut de rezultat cu dinţii.

La finalul meciului, antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi-a mărturisit nemulţumirea vizavi de evoluţia echipei sale, dar şi faţă de arbitraj. "N-am avut viteză, inspiraţie şi concentrare. Trebuie să facem mai mult, pentru că Astra se poate apropia la şase puncte iar campionatul nu e jucat. Trebuia să primim un penalty, dar sunt nemulţumit şi de faptul că Gardoş şi Sănmărtean au primit uşor galben şi vor absenta meciul viitor, contra Vasluiului.Asta am reproşat arbitrului", a spus la final Reghe.

De partea cealaltă, Dan Alexa, tehnicianul Timişoarei, a fost entuziasmat de atmosfera creată de cei 23.000 de fani din tribune, dar şi de spiritul elevilor săi. "Poli a făcut azi un meci bun şi de multe ori s-a ridicat la nivelul Stelei", a spus Alexa. Lucian Sînmărtean a fost în premieră căpitanul Stelei

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

3 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

4 Realitatea Plus scade în fața unei televiziuni rivale. Un post tv dintre primele 3 pierde puternic audiență

5 „Faceți plinul la mașină, acum” / Avertismentul unui analist care vorbește de o criză mondială ca în anii `70