Alexandra Dulgheru: Un astfel de meci îmi dă încredere că pot să revin unde am fost

Alexandra Dulgheru: Un astfel de meci îmi dă încredere că pot să revin unde am fost

Alexandra Dulgheru a declarat, într-o conferinţă de presă, după înfrângerea suferită, miercuri, în faţa Mariei Şarapova, în turul doi al US Open, că acest meci îi dă încredere că poate reveni între cele mai bune 30 de jucătoare de tenis din lume.

Alexandra Dulgheru, Maria Sharapova (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"La încălzire practic n-am putut să joc cu dreapta şi m-am gândit dacă sa intru sa joc sau nu. Am decis să intru, am luat antiinflamator şi am reuşit să joc până la capăt, dar mâine cu siguranţă că o să mă doară destul de tare. Din setul doi am simţit că îmi oboseşte mâna. Sunt bucuroasă că am reuşit să duc meciul până la capăt, pentru public şi pentru mine în primul rând. Un meci ca acesta mă ajută mult să-mi aduc aminte că pot sa revin din nou la locul la care am fost", a spus Dulgheru, fostă numărul 26 ATP.

Sportiva din România a afirmat că ştie cum trebuie să joace în faţa Mariei Şarapova. "Ştiu cum trebuie jucat cu Şarapova, ştiu că trebuie sa fii foarte bine pregatită şi să te mişti foarte bine, mingea ei vine lung şi apăsat. Astăzi ştiam că dacă ajung la setul trei nu mai aveam resurse, dar până la urmă meciul per total a fost bun şi sunt mulţumită având în vedere condiţiile mele de joc. Eu nici măcar nu m-am antrenat pe Arthur Ashe şi la primele ghemuri am fost puţin în aer, nu înţelegeam nici distanţa, după care am început să intru în atmosferă şi când este public şi atmosferă parcă reuşeşti să dai mai mult din tine", a precizat Dulgheru.

Alexandra Dulgheru a declarat că îşi va lua două săptămâni de pauză după US Open. "O să-mi iau două săptămâni de pauză acum. Aveam în program să joc în Asia, dar primele două turnee n-o să le joc şi o să încerc să mă fac bine în aceste două săptămâni pentru a putea să le joc pe următoarele trei", a spus Dulgheru.

Întrebată despre şansele Simonei Halep să o învingă pe Maria Şarapova, dacă ambele jucătoare vor ajunge în sferturi de finală la US Open, Dulgheru a spus: "Pe Şarapova de fiecare dată când am jucat cu ea am simţit-o ca o piatră, ca un stâlp. Este o luptătoare incredibilă, greu de bătut pentru că luptă până la capăt. Dă impresia uneori că nu mai poate, dar stă cu tine de gât până la ultima suflare. E foarte tenace, chiar dacă este înaltă şi pare uneori necoordonată. Simona este mult mai în formă decât mine, fizic e mai bine pregătită, însă nu ştiu dacă o poate bate. Halep este mai mică de înălţime şi asta se simte în meciurile pe care le-am văzut cu ele. Trebuie să acopere mult mai mult teren decât Şarapova şi până la urmă şi ea oboseşte".

Alexandra Dulgheru a afirmat că nu este deranjată de strigătele Mariei Şarapova. "Pe mine nu mă deranjează în mod deosebit. În momentul în care eşti în meci şi concentrat, nu se aud atât de mult. Câteodată însă când ţipă foarte strident ai impresia că mingea vine foarte tare, dar cade în careu scurtă. Nu dă ea atât de tare pe cât ţipă", a precizat Dulgheru.

Maria Şarapova a declarat după meciul cu Alexandra Dulgheru că se află într-o formă fizică foarte bună. "Din punct de vedere fizic sunt într-o formă excelentă. Numărul de meciuri câştigate în trei seturi anul acesta este mai mare decât în toata cariera mea precedentă. Asta spune totul. Am simţit că sunt fizic mai puternică astăzi, indiferent de erori şi frustrări. Până la urmă am ştiut că sunt într-o formă mai bună", a spus Şarapova.

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 95 WTA, i-a dat o replică foarte bună rusoaicei Maria Şarapova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5, care a avut nevoie de trei seturi, 4-6, 6-3, 6-2, şi de peste două ore şi jumătate de joc pentru a se califica, miercuri, în turul 3 al US Open.

Dulgheru, fostă locul 26 WTA, a etalat un tenis de înaltă clasă şi a pus-o de multe ori în dificultate pe Şarapova. Românca, acuzând accidentarea la încheietura mâinii drepte, suferită în primul tur, s-a recunoscut greu învinsă, surprinzănd-o pe Şarapova cu loviturile sale câştigătoare, într-una dintre cele mai frumoase partide de pe tabloul feminin al US Open.

Aceasta a fost cea de-a treia partidă dintre cele două jucătoare, Şarapova câştigându-le şi pe precedentele două destul de greu.

Maria Şarapova o poate întâlni pe Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, în sferturile de finală ale turneului de la US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

2 De citit analiza lui Adrian Năstase despre războiul din Ucraina

3 În ce circumstanțe a murit liderul interlop Costel Corduneanu

4 Surprinzător, unul dintre experții de top ai Chinei anunță înfrângerea Rusiei în Ucraina

5 VIDEO Filmare cu camarila lui Nicușor Dan, în frunte cu „bobinatorul” primarului, controversatul afacerist Matei Păun, în timp ce caută un sediu de ca…