Campionatul Italiei - AS Roma e noul lider

AS Roma este noul lider din Serie A, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 2-1, în deplasare, duminică, într-o partidă din etapa a 9-a a campionatului de fotbal al Italiei. ''Giallorossi'', care au avut un sezon oscilant până acum, s-au impus prin golurile marcate de Mohamed Salah (6), fostul jucător al Fiorentinei, și de Gervinho (34). Salah a primit cartonașul roșu pe finalul partidei (87), la echipa ''viola'' a reușit golul de onoare prin senegalezul Babacar (90+4).

Portarul Ciprian Tătărușanu a fost integralist la gazde. Fiorentina a pierdut al treilea meci consecutiv, după 0-2 cu Napoli în etapa trecută și 1-2 acasă cu Lech Poznan în Europa League.

Napoli, cu Vlad Chiricheș pe banca de rezerve, s-a impus la Verona, 1-0 cu Chievo, și se află pe locul secund.

Lazio, fără Ștefan Radu, s-a impus la scor de forfait (3-0) în dauna lui Torino.

Gianluigi Donnarumma a devenit, la 16 ani, cel mai tânăr portar care debutează în Serie A în ultimii 35 de ani, apărând buturile echipei AC Milan în meciul cu Sassuolo (2-1).

Rezultate:
Duminică
Chievo Verona — Napoli 0-1
A marcat: Gonzalo Higuain 59.

Fiorentina — AS Roma 1-2
Au marcat: Khouma Babacar 90+4, respectiv Mohamed Salah 6, Gervinho 34.
Cartonaș roșu: Mohamed Salah 87.

Lazio — Torino 3-0
Au marcat: Senad Lulic 40, Felipe Anderson 70, 90+4.

AC Milan — Sassuolo 2-1
Au marcat: Carlos Bacca 31 — penalty, Luiz Adriano 86, respectiv Domenico Berardi 53.
Cartonaș roșu: Andrea Consigli (Sassuolo — portar) 29.

Juventus — Atalanta Bergamo 2-0
Au marcat: Paulo Dybala 28, Mario Mandzukic 49.
Paul Pogba (Juventus) a ratat un penalty în min. 79.
Cartonaș roșu: Rafael Toloi (Atalanta) 74.

Udinese — Frosinone 1-0
A marcat: Francesco Lodi 20.

Sampdoria — Hellas Verona 4-1
Au marcat: Luis Muriel 11, Ervin Zukanovic 28, Roberto Soriano 45, Eder 54, respectiv Artur Ioniță 75.

Sâmbătă
Palermo — Inter Milano 1-1
Au marcat: Alberto Gilardino 66, respectiv Ivan Perisic 60.
Cartonaș roșu: Jeison Murillo (Inter) 79.

Carpi — Bologna 1-2
Au marcat: Gaetano Letizia 24, respectiv Daniele Gastaldello 47, Adam Masina 90+3.
Cartonaș roșu: Lorenzo Lollo (Carpi) 38.

Empoli — Genoa 2-0
Au marcat: Rade Krunic 44, Piotr Zielinski 57.

În clasament, pe primul loc se află AS Roma, cu 20 puncte, urmată de Napoli, 18 p, Fiorentina, 18 p, Inter Milano, 18 p, Lazio, 18 p, Sassuolo, 15 p, etc.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

5 „Chiar ne iei de proști? / Este eșecul tău, lașule!” / Val de furie împotriva lui Nicușor Dan după eșecul cabinetului Mureșan