Ciclistul australian Rohan Dennis a doborât recordul orei

Ciclistul australian Rohan Dennis, recentul câștigător al Turului Down Under și mare specialist în probele de pistă, a doborât recordul orei, duminică, pe velodromul din Granges (Elveția), parcurgând 52,491 km în 60 de minute.

Dennis, în vârstă de 24 ani, a îmbunătățit cu peste 600 de metri performanța reușită de austriacul Mathias Brandle (51,852 km), pe 30 octombrie 2014, tot în Elveția, la Aigle.

La o săptămână după tentativa nereușită a compatriotului său Jack Bobridge, care a avut loc la Melbourne, Rohan Dennis a ales velodromul din Granges și pista sa de 250 m, din apropierea sediului echipei sale, BMC, fabricant de biciclete.

Campion mondial la urmărire în 2011, Rohan Dennis a fost, de asemenea, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice 2012 de la Londra cu echipa australiană de urmărire.

Și alți rutieri și-au propus să atace recordul orei în cursul acestui an, între care britanicul Bradley Wiggins, campionul olimpic și mondial en titre la contracronometru.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 O nouă telenovelă la Casa Albă / Nunta de 10 milioane de dolari și banii dispăruți care au împărțit tabăra lui Trump