Cinci jucători stelişti, la Curtea de Apel pentru a-l susţine pe Mihai Stoica

Cinci jucători stelişti, la Curtea de Apel pentru a-l susţine pe Mihai Stoica

Fotbaliştii stelişti Alexandru Chipciu, Claudiu Keşeru, Mihai Pintilii, Iasmin Latovlevici şi Lukasz Szukala au fost la Curtea de Apel pentru a-l susţine pe fostul manager general Mihai Stoica la judecarea contestaţiei în anulare în cazul condamnării primite în dosarul transferurilor de jucători.

Cinci jucători stelişti, la Curtea de Apel pentru a-l susţine pe Mihai Stoica (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Mihai Stoica a fost adus, vineri, în jurul orei 9.00 la Curtea de Apel Bucureşti, de la Penitenciarul Rahova. Dosarul lui urmează să fie analizat de judecătorii de la CAB, care vor decide dacă vor anula pedeapsa pe care a primit-o în dosarul transferurilor de jucători.

Avocaţii lui Stoica spun că a fost aplicată greşit legea penală mai favorabilă, motiv pentru care el a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare. Astfel, dacă magistraţii vor admite contestaţia lui Mihai Stoica el ar putea fi eliberat. Decizia pe care o va lua CAB va fi una definitivă.

La instanţa bucureşteana au venit mai mulţi jucători stelişti pentru a-l susţine pe Mihai Stoica, însă având în vedere faptul că dosarul urmează să fie luat în discuţie mai târziu, nefiind stabilită o oră, fotbaliştii au părăsit Curtea de Apel.

Contestaţia lui Mihai Stoica a fost programată iniţial pentru 16 mai, ulterior primind termen pentru 25 aprilie.

Tot astăzi, magistraţii vor decide dacă sesizarea depusă de fostul preşedinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, poate fi admisă în principiu.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Avocaţii lui Cristian Borcea şi Mihai Stoica au depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţie în anulare în cazul condamnărilor primite în dosarul transferurilor de jucători.

Sesizarea lui Mihai Stoica a avut primul termen de judecată în 21 martie. Instanţa a amânat atunci judecarea pentru 4 aprilie, în lipsa motivării deciziei din dosar. La termenul din 4 aprilie, CAB a decis că sesizarea poate fi admisă în principiu, iar în 16 mai a fost fixat un nou termen de judecată în acest dosar.

Contestaţia lui Cristian Borcea a fost înregistrată în 12 martie şi ar fi trebuit judecată în 28 martie, însă a fost amânată până la 25 aprilie, din acelaşi motiv ca şi în cazul lui Mihai Stoica..

Şi avocaţii lui Ioan şi Victor Becali au depus, în 14 martie, la Curtea de Apel Bucureşti, contestaţii în anulare, însă instanîa a decis, în cazul lor că nu sunt admisibile.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...