FC Barcelona, cu un pas în finala Ligii Campionilor, după 3-0 cu Bayern Munchen

FC Barcelona a făcut un pas mare spre finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 3-0 (0-0), miercuri seara, pe Camp Nou, în prima manșă a semifinalelor. Barca a avut un ultim sfert de oră remarcabil, iar Lionel Messi, cu o dublă (77, 80), și Neymar, în prelungiri (90+4), au decis soarta meciului și poate chiar a calificării.

Jocul a fost destul de echilibrat, bavarezii având chiar o posesie superioară (52%-48%), dar catalanii și-au creat mai multe ocazii de gol, raportul șuturilor la poartă fiind de 8-1. Singurul șut al oaspeților a fost în minutul 72, când mingea expediată de Thiago a fost deviată de Iniesta și i-a dat ceva emoții lui ter Stegen.

Luis Suarez a fost omul debutului de meci, dar acesta a șutat din afara careului (7), însă fără moții pentru Neuer, iar apoi a irosit o șansă mare (12), singur cu portarul lui Bayern.

Neymar (15) a ieșit și el la rampă, dar șutul său a fost blocat in extremis de Rafinha.

Cea mai mare situație a bavarezilor a fost ratată de Lewandowski (18), care a reluat pe lângă poartă centrarea lui Thomas Müller.

Până la pauză, Barca a mai avut o oportunitate bună de a marca, dar Neuer (39) a fost salvator la șutul lui Dani Alves.

Bayern a controlat debutul părții secunde, dar apoi gazdele au revenit și Messi (57) l-a testat pe Neuer cu un șut pe centrul porții. Neymar (64) a avut o șansă bună de a înscrie, însă a trimis mult peste poartă din poziție favorabilă.

Leo Messi a avut trei minute de grație și a decis soarta meciului: Dani Alves a recuperat o minge de la Bernat, i-a pasat lui Messi, care a tras din marginea careului la colțul scurt și l-a învins pe Neuer (77), după care Rakitic l-a lansat pe Messi, acesta l-a driblat ușor pe Boateng și a trimis mingea peste Neuer (80), marcând al 77-lea său gol în Champions League.

Bayern a ieșit la atac, iar catalanii au fost aproape să înscrie al treilea gol în minutul 84, dar Suarez a tras mult peste poartă. Golul a venit în prelungiri, totuși, când Messi l-a lansat pe o contră pe Neymar, care l-a învins simplu pe Manuel Neuer (90+4).

Meciul de pe Camp Nou au propus și două dueluri inedite, între cei doi Rafinha ai echipelor, cât și între Rafinha Alcantara și fratele său Thiago Alcantara.

Returul va avea loc pe 12 mai, la Munchen, dar Guardiola are șanse destul de mici să elimine fosta sa echipă, FC Barcelona.

FC Barcelona — Bayern Munchen 3-0 (0-0)

Au marcat: Lionel Messi (77, 80), Neymar (90+4).

Barcelona, Camp Nou: 95.639 spectatori

Liga Campionilor — semifinale (tur)

Au evoluat echipele:

FC Barcelona: Marc-Andre ter Stegen — Daniel Alves, Gerard Pique, Javier Mascherano (Marc Bartra, 89), Jordi Alba — Ivan Rakitic (Xavi Hernandez, 82), Sergio Busquets, Andres Iniesta (căpitan; Rafael Alcantara do Nascimento ''Rafinha'', 87) — Lionel Messi, Luis Suarez, Neymar. Antrenor: Luis Enrique.

Bayern: Manuel Neuer — Márcio Rafael Ferreira de Souza ''Rafinha'', Mehdi Benatia, Jerome Boateng, Juan Bernat — Xabi Alonso — Thomas Mueller (Mario Goetze, 79), Philipp Lahm (căpitan), Bastian Schweinsteiger, Thiago Alcantara — Robert Lewandowski. Antrenor: Josep Guardiola.

Arbitru: Nicola Rizzoli (Italia)

Cartonașe galbene: Xabi Alonso (35), Daniel Alves (47), Benatia (52), Bernat (56), Pique (66), Neymar (69).

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Dăncilă la DNA? Ițele scandalului Tarom duc la vârful guvernului și PSD! „Cuc s-a dus la ordin acasă la direct…

2 Info / Gâdea, notificat de noua șefă a Parchetului European să achite daunele morale de 300.000 de lei

3 Dăncilă, la DNA! Documentul care aruncă în aer PSD! Dragnea o reclamă pe Dăncilă că a fraudat banii UE și nu i…

4 Ce au convenit Orban și Iohannis la ședința de azi. Favoriții momentului la ministerele Justiției, Internelor,…

5 Nou scandal în PSD! Păcăliții vor să dea în judecată partidul! Dăncilă a aprobat ca doar Plumb să primească ba…

recomandări

Te ia DNA: Vlad Cosma

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Caracatița asta evadează ca-n filme dintr-un borcan