Fotbal: Bilete la 20 de lei și 10.000 de gratuități pentru suporteri la meciul cu Finlanda, din preliminariile EURO 2016

Cei 10.000 de suporteri care au achiziționat bilete virtuale la meciul dintre naționalele României și Finlandei, de joi, din preliminariile EURO 2016, le pot schimba în bilete gratuite reale, a anunțat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, marți, într-o conferință de presă susținută la casa Fotbalului. Operațiunea se va desfășura conform unei proceduri ce va fi publicată pe site-ul FRF.

De marți, de la ora 14,00, se vând bilete la cele 14 case ale Arenei Naționale, precum și în 500 de puncte din țară, la magazinele Germanos și Immedio. În premieră, casa de bilete din B-dul Basarabia va fi deschisă nonstop, iar celelalte până la ora meciului (21,45). Prețul unic a fost stabilit la 20 de lei biletul, cu excepția zonei VIP, dar și acolo prețurile vor fi reduse.

De asemenea, s-a constituit un grup de lucru care lucrează 24 de ore din 24, a precizat Burleanu.

Meciul dintre naționalele României și Finlandei se va disputa cu spectatori, a anunța FRF, luni, după ce UEFA hotărâse inițial să aibă loc cu porțile închise.

''În urma pledoariei susținute de către juriștii Federației Române de Fotbal în fața Comisiei de Apel a UEFA, FRF a reușit să suspende toate sancțiunile care fuseseră decise în prealabil de către Comisia de Control, Etică și Disciplină a forului continental'', se arată în comunicatul FRF.

După meciul cu Grecia (0-0, la București, 7 septembrie), UEFA a decis sancționarea FRF cu obligativitatea de a disputa cu porțile închise următorul meci de pe teren propriu din cadrul preliminariilor EURO 2016. Pentru același meci s-a dispus și o amendă de 60.000 de euro, cele două sancțiuni fiind dictate pentru încălcarea articolelor 14 (comportament rasist) și 16 (2), litera c (pirotehnie) din Regulamentul Disciplinar.

FRF a fost sancționată și pentru incidentele de la meciul cu Ungaria (0-0, la Budapesta, pe 4 septembrie), amendată cu 70.000 de euro ca urmare a încălcării prevederilor articolului 16 (2), literele c (pirotehnie), e (banner ilegal), respectiv g și h (tulburări provocate de spectatori — lipsă de respect față de imnul național și lupte între suporteri) din Regulamentul Disciplinar.

Pe 20 august, Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA a sancționată FRF cu o amendă de 17.000 de euro după incidentele de la meciul din deplasare cu Irlanda de Nord (0-0), ce a avut loc pe 13 iunie.

Partida dintre echipele României și Finlandei va avea loc joi, de la ora 21,45, pe Arena Națională, iar duminică se va juca meciul dintre Feroe și România, la Torshavn (19,00, ora României), ultimul al tricolorilor în Grupa D a preliminariilor EURO 2016.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

2 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…

3 Cuibul de viespi roșii de la Curtea de Apel București a dat dreptate PSD și a suspendat șase hotărâri luate de Guvernul Bolojan

4 Egipt / Morminte de 5.000 de ani dezvăluie originile tehnicilor de construire a piramidelor

5 Alina Mungiu Pippidi / Statul de drept, sub asaltul celor care l-au promis