Fotbal: Chile, prima calificată în semifinale la Copa America 2015

Reprezentativa de fotbal a statului Chile, gazda turneului Copa America 2015, s-a calificat în semifinalele acestei competiții, învingând la limită, cu scorul de 1-0, selecționata Uruguayului, deținătoarea trofeului, într-o partidă din sferturile de finală, disputată miercuri seara pe Stadionul Național din Santiago de Chile, în fața a 45.304 spectatori.

Fundașul Mauricio Isla a marcat, în minutul 80, unicul gol al acestei întâlniri, foarte tensionate, pe care uruguayenii au încheiat-o în nouă jucători, după eliminările lui Edinson Cavani (min.63) și Jorge Fucile (min.87), pentru cumul de cartonașe galbene, și cu selecționerul Oscar Washington Tabarez trimis în tribune pentru proteste (min.87).

Aceasta este prima victorie înregistrată de chilieni la Copa America în fața Uruguayului, în ultimii 32 de ani și, totodată, prima calificare în penultimul act al competiției obținută de "La Roja" din 1999 și până în prezent.

Chile, care nu a câștigat niciodată Copa America, turneu cu o vechime de 99 ani, va avea ca adversară în semifinale, pe 29 iunie, câștigătoarea partidei dintre Bolivia și Peru, programată joi la Temuco.

Ultimele două meciuri din sferturile de finală ale campionatului sud-american, Argentina — Columbia și Brazilia Paraguay se vor disputa vineri și sâmbătă.

Arbitrul brazilian Sandro Ricci a condus următoarele formații în partida de la Santiago de Chile:
Chile: Claudio Bravo — Mauricio Isla, Gary Medel, Gonzalo Jara, Eugenio Mena — Marcelo Díaz (Matías Fernandez, min.70), Charles Aranguiz, Arturo Vidal; Jorge Valdivia (David Pizarro, min.85) — Alexis Sanchez, Eduardo Vargas (Mauricio Pinilla, min.70).

Uruguay: Fernando Muslera — Maximiliano Pereira, Jose María Gimenez, Diego Godín, Jorge Fucile — Egidio Arevalo Ríos, Carlos Sanchez, Alvaro Gonzalez, Christian Rodríguez; Diego Rolan (Abel Hernandez, min.58), Edinson Cavani. AGERPRES 


populare
astăzi

1 De ce a respins Jean-Paul Sartre Premiul Nobel: gestul care a sfidat Academia

2 Fabrica de fake Sorina Matei a dat-o iar de gard, ca de obicei?

3 Hopa! / Simion îl leagă pe Grindeanu de dosarul fostului său șef de cabinet de la ARR, la care procurorii au găsit peste 500.000 de euro, parte din ei î…

4 Șocul unei proprietare din Cluj: ce au lăsat în urmă chiriașii model

5 Întârzierile din 2026 pregătesc un record de autostrăzi inaugurate în 2027