Fotbal: Juventus s-a calificat în finala Cupei Italiei, după 3-0 cu Fiorentina

Juventus Torino s-a calificat în finala Cupei Italiei la fotbal, marți seara, după ce a învins-o la scor de forfait, 3-0, pe Fiorentina, chiar pe ''Artemio Franchi'', în manșa a doua a semifinalei. ''Bătrâna Doamnă'' și-a luat astfel revanșa după eșecul suferit în tur, cu 1-2.

Dacă Juve a fost lipsită de vedete ca Stephan Lichtsteiner, Andrea Pirlo, Paul Pogba sau Carlos Tevez, la Fiorentina nu a făcut parte din lot nici de data aceasta portarul român Ciprian Tătărușanu, în continuare nerefăcut după o accidentare.

Golurile reușite de Alessandro Matri (21), Roberto Pereyra (44) și Leonardo Bonucci (59) au concretizat superioritatea fizică, psihică și fotbalistică a torinezilor.

Singurul lucru negativ pentru Juve în meciul de la Florența a fost eliminarea atacantului spaniol Alvaro Morata, în minutul 87, pentru un fault din spate la Alessandro Diamanti.

Juve va încerca să câștige pentru prima oară trofeul din 1995, finala fiind programată în data de 7 iunie.

A doua finalistă va fi decisă miercuri seara, când Napoli va juca pe teren propriu cu Lazio (21,45, ora României), după ce la Roma scorul a fost egal, 1-1. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

5 De citit acest material despre vortexul polar