Fotbal: Săpunaru și Daniel Niculae au semnat cu Rapid

Foștii internaționali Cristian Săpunaru și Daniel Niculae au semnat contractele cu FC Rapid București, a anunțat clubul de fotbal pe pagina sa oficială de Facebook.

Cei doi se vor alătura, marți, echipei antrenate de Cristian Pustai, în cantonamentul din Antalya, în care giuleștenii au plecat luni.

Săpunaru (30 ani) revine în Liga I după ce a jucat la Real Zaragoza și Elche. El a mai jucat la Rapid în două rânduri, în perioada 2006-2008, și în 2010, sub formă de împrumut de la FC Porto. Săpunaru și-a început cariera la FC Național, ca atacant, și a mai evoluat la Callatis Mangalia.

Daniel Niculae (32 ani), produs sută la sută al clubului din Grant, a jucat la Rapid până în 2006, când s-a transferat la Auxerre. Apoi a mai jucat la Monaco, Nancy și Kuban Krasnodar. A revenit la Rapid la începutul anului 2014, punând umărul la promovarea în Liga I.

Rapid a plecat cu un lot de 19 jucători în acest stagiu de pregătire, portarii Bornescu, Drăghia și Buchta, fundașii Sapina, Nicolae Vasile, Cmovs, Josl, Joan Oriol, mijlocașii Rui Miguel, Kikas, Al. Dan, Joao Coimbra, Cerlincă, Gecov, Edu Oriol și atacanții Pancu, M. Martin, Meulens, Benson.

''Lanterna roșie'' a Ligii I va disputa patru partide de verificare, pe 4 februarie cu Lokomotiv Tbilisi (Georgia), pe 7 februarie cu Debreceni VSC (Ungaria), în data de 10 februarie cu FC Dila Gori (Georgia), iar pe 12 februarie cu Volîn Luțk (Ucraina), echipa românilor Eric Bicfalvi și Florentin Matei. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Așa o fi la Cadastru, cum zice Caramitru?

2 Gabriela Ruse și-a dezvăluit relația cu un tenismen din Top 50 ATP: "Nu mă poate înțelege nimeni mai bine"

3 Uite o informație care merită reținută...

4 Ciolacu, întâlnire „de cinci stele” în Italia cu un fost lider PSD, condamnat la 6 ani de închisoare și aflat pe lista urmăriților internaționali a Po…

5 Dosarul DNA al lui Ciprian Ciucu / Document: Interceptări și bani cash